Profesorul de iubire

 

           Copilul este extrem de sensibil la tot ceea ce aude de la adult și ar dori foarte mult să-l asculte; nici nu avem idee cât de dispus este să ne asculte pânâ în ultima fibră a trupșorului lui, într-un mod perfect și întotdeauna. Mai mult chiar, asta este ceea ce-l caracterizează. Iată o mică anectodă peste care am dar prin lecturile mele: ,,un copil pune papucul pe pat și mama îi spune:,, Ăsta e un lucru murdar, pantoful nu se pune aici, și curăță cu mâna cuvertura”. Atunci copilul, ori de câte ori vede papucul se gândește și își spune ,,E murdar!” și sterge cu mânuțele cuvertura de pe pat.”

        Ce vrem mai mult? Copilul este sensibil până la un punct extrem, este impresionabil în așa măsură încât noi, adulții, ar trebui să ne supraveghem fiecare act și fiecare cuvânt, pentru că acestea îi rămân întipărite în minte. Copilul este tot numai ascultare, pentru că obediența este pentru el însăși viața.

            Noi, părinții, suntem (sau ar tebui) ființe respectabile, iubite, din gura cărora iese înțelepciunea care îl călăuzește; și rămâne impresionat de aceasta, ca și când i-ar intra în inima un proiectil spiritual.

            În fața unui capriciu trebuie totuși să ne gândim că acesta poate fi un act vital, o încercare de apărare din partea copilului, fiind convinși că acesta este întotdeauna gata să ne iubească și să ne asculte.

            Copiii ne iubesc: nu trebuie să pierdem din vedere nicio clipă acest lucru. Se spune că trebuie să-i învățăm pe copii să o iubească pe mama, pe tata, pe bunici, pe profesori ș.a; trebuie să-i învățăm să-i iubească pe toți și pe toate. Dar cine este acest profesor de iubire, care vrea să-i învețe pe copii să iubească? Cel care consideră capricii toate manifestările lui și se gândește la propria apărare împotriva lor? Noi, părinții, nu putem deveni profesori de iubire fără un exercițiu special și fără să ne deschidem ochii conștiinței, pentru a vedea o lume mai vastă.

            Copiii ne iubesc foarte tare. Când se duce la culcare, copilul vrea să aibă întotdeauna alături o persoană iubită. Iar această persoană de cele mai multe ori spune ,,trebuie să combatem acest capriciu: copilul nu trebuie să ia prostul obicei de a nu putea să adoarmă decât dacă stă cineva cu el.”  Cam așa ar suna vocea unui adult fără iubire pentru copil.

            Cine va mai plânge vreodată din cauza dorinței imense de a sta alături de el/ea pentru a adormi? Și cu câtă tristețe vom spune într-o zi ,,nu mai este nimeni să plângă atunci când se culcă pentru că nu sunt alături de el. Toți se gândesc numai la ei, adorm plini de gânduri legate de ziua care s-a scurs.

            Numai copilul își amintește și spune în fiecare seară: ,,Nu mă lăsa, stai aici, lângă mine!” Și adultul: ,,Nu pot, am treabă și apoi, ce moft mai e și ăsta?”, și încearcă să-l corecteze, pentru că altfel ar deveni cu toții scalvii iubirii lui.

            Adesea, copilul se trezește dimineața și se duce să-i trezească pe tata și pe mama, care poate ar vrea să mai doarmă (ăsta poate fi considerat un alt exemplu de capriciu). Dar copilul care se dă jos din pat este un suflet curat, abia trezit din somn, prima lui dorință îl duce spre ființele iubite; poate că trebuie să treacă prin încăperi cufundate în întuneric, închise ca să nu lase să pătrundă lumina prea devreme; copilul merge, se poticnește, nu se teme de întuneric, nu îi este frică de ușile închise, ajunge lângă mama și tata și îi atinge. De câte ori nu i se spune ,,Copile, nu mă mai trezi dimineața!”, iar părinții se gândesc cum să facă să-l dezobișnuiască. Dar când se va mai întâmpla în viața noastră ca cineva, abia trezit din somn, să vrea să alerge la noi, depășind orice dificultate, fără intenția de a ne trezi, numai cu dorința de a ne vedea și de a ne da o sărutare? Cine va mai face așa ceva pentru noi?

            Spunem că micuțul trebuie dezobișnuit de aceste capricii, dar aceste gesturi de iubire nu sunt indiferente pentru noi.

            Copilul care iubește își trezește nu numai dimineața mama și tatăl care dorm prea mult, ci adesea chiar și în mijlocul vieții! Cu toții avem tendința să adormim la un moment dat în viață și trebuie să vină o ființă nouă care să ne trezească și să acționeze altfel decât noi și care să vină să ne spună în fiecare dimineață: ,,Uite, asta este o altă viață, trăiește mai bine!”

            Să trăim mai bine, pentru că, altfel, omul ar degenera, iar copilul ne ajută să mergem înainte. Dacă noi nu-i dăm atenție, se pierde; și, încet, încet se acoperă cu o crustă dură și devine insensibil.

 

Sure:

Charlotte Poussin – Montessori de la naștere la 3 ani

Georgeta Pânișoară – Psihologia copilului modern

Maria Montessori – Copilul în familie

Sănătoși și fericiți

 

Când ne răcesc copilașii sau au o problemă de sănătate, întreg universul se schimbă; intrăm într-o stare, un fel de pilot automat al părinților în care nu ne trebuie nici apă, nici mâncare, nimic, doar vrem să facem orice ca momentul de cumpănă să treacă repede de tot. Nu ne deranjează nici multele ore de nesomn, nici brațele nu ne mai dor de atâta ținut în brațe. Tot atunci ne apucă sentimentul de vinovăție: ne pare rău că poate nu am fost suficienți de răbdători sau înțelegători, că nu i-am alintat destul, că nu am fost pur si simplu suficienți pentru ei. Însă, ei simt mai multe decât le arătăm noi uneori. Știu că le suntem alături indiferent de situație. Și nu există bucurie mai mare decât momentul în care situația revine la normal, energia și voia bună este la cote maxime. Iar după o astfel de situație realizăm că de fapt, în fond, ne dorim copii sănătoși și fericiți.

Copiii sănătoși sunt activi.

Copiii sănătoși mănâncă bine.

Copiii sănătoși au energie.

Copiii sănătoși sunt fericiți.

Copiii fericiți fac mișcare.

Copiii fericiți râd, sunt veseli și charismatici.

Copiii fericiți dorm foarte bine și sunt odihniți.

Copiii fericiți se simt apreciați și importanți.

Copiii fericiți au cel mai mare chef de joacă.

Copiii fericiți coooperează și comunică bine cu părinții și cu cei din jurul lor.

Copiii fericiți își urmează visurile.

 

Să avem copii sănătoși și fericiți!

Dragă părinte,

 

Știu că îți dorești să fii un părinte mai bun decât au fost ai tăi și că îți dai seama că nici tu nu ești perfect. Nici nu trebuie să-ți pierzi vremea cu perfecțiunea, pentru că și tu, și copilul sunteți deja perfecți – și doar trebuie să cultivi perfecțiunea din tine.

Să fii părinte este o experiență plină de descoperiri. Este o călătorie cu întâmplări neașteptate. Din această călătorie, vei înțelege că poți face lucruri și să gestionezi situații așa cum nu te-ai fi gândit vreodată că ai putea să fii în stare. Te vei înarma, treptat, cu toate calitățile de care vei avea nevoie: răbdare, blândețe, înțelegere și, în final, o înțelepciune a vârstei.

Bucură-te de călătorie! Încrede-te în calitățile tale de părinte! Învață alături de copilul tău. El îți va arăta cu pași mărunți cum să fii cel mai bun părinte pentru el. Nu-ți face griji că nu vei fi un părinte suficient de bun.

Nu uita! În această călătorie de a fi părintele copilului tău, tu ai fost binecuvântat să fii îndrumătorul și susținătorul acelei ființe divine ce va aduce schimbarea în bine a lumii. Ești gazda acelui minunat suflețel care va alege să experimenteze cele mai mărețe emoții și trăiri.

Dragă părinte, nimeni niciodată n-o să-l mai iubească la fel de mult ca tine. Cu siguranță, el va avea prieteni și parteneri de viață, însă niciunul nu va simți pentru el acea dragoste necondiționată și absolut dezinteresată pe care o simți tu pentru el. Niciunul nu va renunța la propriile nevoi pentru el, așa cum o faci tu.

Arată-i că iubirea ta este nelimitată și că orice ar face, orice ar dori să devina ca adult, oriunde îl va duce viața, tu vei fi acolo cu brațele deschise și cu o vorbă dulce pentru puiul tău drag.