Stabilește locurile în bancă!

 

              Un profesor care nu are un plan de așezare a copiilor în bancă este un nătâng și o caută cu lumânarea. În afară de abilitatea ta de a-i fermeca, de a-i linguși și, uneori, de a-i confrunta, planul de așezare a copiilor în bancă este singura și cea mai importantă etapă din demersul de schimbare comportamentală de care dispui.

            Orice sondaj care le pun elevilor această întrebare importantă ,,Cum învățați cel mai bine?” descoperă același răspuns în vârful clasamentului: ,,în grupuri”. Așa vor răspunde de fiecare dată, cu o voce înflăcărată: ,,Cel mai bine învățăm în grupuri? De ce nu ne ascultă nimeni?”. Aranjarea băncilor în grupuri este modalitatea corectă de a organiza sala de clasă. Fără discuții. Fără contraziceri. Dacă aranjezi pupitrele în grupuri, le vei permite să învețe unii de la ceilalți, iar organizarea pupitrelor în grupuri reprezintă o detașare simbolică față de noțiunea dickensiană a profesorului care, zi de zi, stă în fața clasei și spune aiureli despre problemele zilnice foarte complicate.

            Așezarea băncilor în grupuri de cinci sau șase este dispunerea optimă din sala de clasă pentru că îți va permite să combini activitățile. Poți face o activitate în perechi, apoi o alta în grupuri de trei, apoi o alta în grupuri mai mari, fără să mai miști vreun scaun din loc. Nu numai că este convenabil așa, dar este și o utilizare bună a spațiului din sala de clasă. Dacă te asiguri că fiecare grup de mese este poziționat cât mai aproape de conturul clasei, câtă vreme le permite copiilor din margine să și respire, îți va rămâne suficient spațiu în mijlocul clasei, unde copiii pot face activități kinestezice palpitante.

            Există probleme la început cu implementarea oricărui plan nou de așezare a copiilor în bănci. Această metodă nu ține cont de relațiile deja existente, de exemplu, și s-ar putea să așezi în aceeași bancă doi oameni care se detestă patologic unul pe celălalt sau, chiar mai rău, sunt cei mai buni prieteni. Dar cu o ajustare, folosind un număr impar de elevi, planul ar putea fi pus în practică. Acesta se bazează pe cel mai important element, acela că băieții și fetele trebuie întotdeauna să fie așezați unii lângă alții, iar acesta este o metodă ce poate fi apărată în fața întrebărilor derutante ale inspectorilor și ale conducerii.

            Implementarea unui plan de așezare a copiilor în bancă poate fi dificilă și trebuie să fii atât de riguros, cât și refractar, din moment ce copiii vor căuta să o evite. Orice rugăminte de la un elev trebuie refuzată cu hotărâre: ,,Dar doamna, mie nu-mi place...” sau ,,Noi nu ne înțelegem...” trebuie tratate ca niște mofturi, căci asta sunt. Tu hotărăști unde stau și ai aranjat planul de organizare a clasei pentru a profita la maximum de potențialul lor, și nu ca ei să stea de vorbă cu cel mai bun prieten. Vei descoperi că, după prima sau următoare lecție, vor încerca să se așeze înapoi pe locul dorit, iar tu va trebui să le soliciți să revină imediat la planul tău de organizare. Dacă vei consimți chiar și o singură cerere în legătură cu locul unde se așază, asta va duce la haos, iar haosul nu este ceva de dorit.