Puterea de a-ți păstra calmul

 

                Poate fi dificil să respecți spațiul copilului tău, pentru că acest lucru îți cere să-ți confrunți propria anxietate. Să-i ofer spațiu copilului meu? Și dacă începe să ascundă lucruri de mine? Dacă începe să ia decizii greșite? Dacă se rănește singur? Dacă se simte abandonat? Dacă are probleme? Dacă, dacă, dacă?

            În spatele invaziei spațiului copiilor noștri se află întotdeauna, desigur, propria noastră reactivitate anxioasă. Nu putem să-i lăsăm să se chinuie prea mult, pentru că avem nevoie ca ei să facă lucrul respectiv, indiferent despre ce e vorba, repede. Nu-i putem lăsa să se simtă rău sau să fie extrem de țâfnoși într-o zi, pentru că asta se reflectă asupra vieții lor, pe care noi considerăm responsabilitatea noastră. Devenim reactivi în privința camerei lor dezordonate, deoarece credem că devin leneși, și nu putem lăsa să se întâmplă asta, pentru că ar fi împotriva a tot ceea ce ne-au învățat părinții noștri și așa mai departe.

            Ne este atât de teamă să le dăm copiilor noștri propria cameră pentru că ne temem de ceea ce ar putea face cu ea. E posibil ca astfel să le permitem să-și ,,taie singuri craca de sub picioare”. Înțeleg această teamă și o împărtășesc. Și da, există cu siguranță grade de separare și de spațiu adecvate vârstei.

            Ca părinte ar trebui să înveți să acționezi în baza respectului pentru cele mai înalte principii ale tale, nu ca reacție la cele mai profunde temeri. Nu trebuie să acționezi în baza fricii, pentru că, dacă o faci, vei crea inevitabil întocmai rezultatul de care ți-e atât de teamă. Căutând anxioși prin telefoanele, rețelele de socializare, ghiozdanele și camerele copiilor noștri, nu vom spori șansele ca ei să vină voluntar la noi - vor depune pur și simplu mai mult efort pentru a se ascunde de noi.

            Importanța de a le oferi copiilor tăi mai mult spațiu pe măsură ce cresc este mult mai mare decât teama legată de ce ar putea face cu spațiul respectiv. Așa trebuie să stea lucrurile, altfel te vei simți constant forțat să te concentrezi asupra copiilor tăi, să te simți responsabil pentru ei, să continui să orbitezi în jurul lor, și așa mai departe.

            Dar atunci când extindem față de spațiul copiilor același tip de respect pe care ni-l dorim și pentru spațiul nostru, atunci fii pe fază. Vei fi uimit de ceea ce se va întâmpla. Întrebarea este: poți să te calmezi suficient pentru a crea cu adevărat spațiul respectiv? Eu cred că DA! PUTEM!

Goana după fericire și succes

 

                Unul dintre lucrurile care ne tulbură în cea mai mare măsură liniștea și bucuria ca părinți este ideea că cei mici trebuie să aibă succes și să fie întotdeauna fericiți. Nimic nu creează mai mult stres și conflict între părinți și copil decât aceste două noțiuni.

          Întreabă orice părinte ce-și dorește cel mai mult pentru copilul lui și o să-ți răspundă din reflex: ,,vreau să fie fericit și să aibă succes.” Ideea de a dori ceva pentru oricine altcineva este profund problematică. Una este să le vrei binele oamenilor, dar să le dorești ceva concret – cum ar fi să aibă succes sau să fie fericiți – înseamnă să-i controlezi. Imaginează-ți că muncești ca să obții o diplomă de absolvire și că întâmpini dificultăți, iar o amică vine la tine și, în loc să înțeleagă prin ce treci, își exprimă dezamăgirea în privința strădaniilor tale. Îți spune: ,, Nu pot să cred că nu ești fericită! Nu mai fi tristă!”.

Pun pariu că atitudinea ei te-ai zdrobi și te-ar răni groaznic. Cu siguranță, te-ai îndepărta și te-ai închide în tine, nu-i așa? Ei bine, exact așa ne purtăm cu copiii noștri. Suntem atât de atașați de dorința de a-i vedea fericiți și realizați, încât îi facem să se simtă nevrednici când nu sunt așa.

          Sigur vă întrebați ce-i greșit în faptul că vrem ca micuții noștri să fie fericiți și să aibă succes? Asta le dorim și partenerilor, părinților și prietenilor noștri, nu?

Când dorim aceste lucruri pentru copiii noșstri, nu adoptăm doar atitudinea pasivă prin care le oferim gândurile noastre de bine celorlalți oameni din viețile noastre. Dimpotrivă, sunt niște dorințe și asteptări active pe care le proiectam asupra celor mici. Îi îngrădim în viziunea noastră despre cum ar trebui să arate fericirea și succesul, fără să le oferim libertatea de a explora, de a o da în bară, de a se întrista sau înfuria și de a învăța prețioasa lecție că harababura și frumusețea vieții merg mână în mână.

          Fericirea și succesul sunt idei de care ne atașăm fără să ne dăm seama că sunt lipsite de o semnificație durabilă. Din cauza atașamentului nostru orb față de ele, oricând ne vedem copiii nefericiți sau lipsiți de succes, ne pierdem mințile. Când observăm că cei mici plâng, vrem să le curmăm imediat suferința – și lor, și nouă înșine. Când vedem că dau cu bâta în baltă la școală, vrem să îi pedepsim sau să dregem situația. Atașamentul nostru de aceste două concepte – fericire și succes – ne pune bețe în roate și ne provoacă o durere și o suferință nejustificată.

          Aceste idei despre fericire și succes sunt înrădăcinate în noi din copilărie și fac parte din cultura noastră. Societatea noastră se axează pe aceste idei. Suntem dependenți de ele. Până nu ne dăm seama cât de goale sunt, vom continua să picăm în capcana dorinței de fericire și succes pentru copiii noștri și vom suferi când ei nu întruchipează aceste calități.

          Să ne pese de copiii noșstri înseamnă să îi acceptăm așa cum sunt. Dacă sunt triști, să-i lăsăm să fie triști. Dacă sunt furioși, să-i lăsăm să fie furioși.

          Haideți să coborâm din trenul fericirii și al succesului! Nu există o asemenea destinație și, dacă nu ne dăm jos, vom porni într-o aventură fără sfârșit, căutând veșnic și negăsind niciodată. Chiar dacă dorim cu toții ca copiii noștri să se simtă voioși în viețile lor, trebuie să ne dăm seama că pur și simplu nu există niciun om pe pământ care să se poată simți așa zi de zi. Fiecare om trece prin perioade în existența lui în care se simte înfricoșat, frustrat, trist și ratat. Și știi ceva? Este normal. Este omenesc. Este acceptabil.

          Să eliminăm ,,fericire” și ,,succes” de pe planșele viziunilor noastre și să le înlocuim cu ,,prezență” și ,,experiență” . În felul ăsta, copiii noștri își pot lăsa viețile să se desfășoare așa cum le este sortit să o facă, fără să-i judecăm pentru a fi orice altceva decât sunt. Este un dar minunat pe care-l putem oferi copiilor noștri.