Îmbrățișează-ți puiul!

 

            Sufletul nostru are nevoie de iubire. Suntem născuți din iubire, ne hrănim cu iubire și ne întoarcem în iubire. Îmbrățișarea este cel mai amplu act de iubire, este cea mai bună formă de a crește și înflori, este cea mai bună metodă terapeutică pentru vindecarea rănilor sufletești.

            Așa cum trupul are nevoie de apă, hrană, odihnă, tot așa sufletul are nevoie de iubire și de îmbrățișari din iubire. Un studiu mai atent al specialiștilor în psihologia comportamentală spune că avem nevoie de cel puțin patru îmbrățisări pe zi ca să ne simțim bine, confortabili și fericiți. Psihologii, biologii și neurocercetătorii din lumea întreagă s-au pus de acord că îmbrățișarea are o putere extraordinară asupra declanșării chimiei pozitive de la creier înspre tot corpul, care ne susține activitatea celulară la cel mai înalt nivel de performanță.

            Oamenii sunt construiți să primească și să ofere îmbrățișări, iar îmbrățișarea este în sine o formă de contact primară și socială, este o formă de comunicare, o nevoie esențială, ea ajutând la dezvoltarea și menținerea sănătății fizice și emoționale atât a copiilor, cât și a adulților.

            Îmbrățișările au o conotație vindecătoare. Atingerea, gesturile tandre din iubire au un efect terapeutic de vindecare. Într-o lume plină de iubire, terapia nu ar fi necesară; iubirea ar fi mai mult decât suficientă. Dacă nu este îmbrățișat și sărutat suficient, copilul nu poate crește normal. Lui îi lipsește un anumit tip de hrană. Sufletul are nevoie de hrană, la fel ca și trupul. Îi poți îndeplini copilului toate nevoile fizice, dar dacă nu-l îmbrățisezi niciodată sau nu îți arăți iubirea față de el, psihicul lui nu se va dezvolta. Se va simți tot timpul trist, neglijat, ignorat, neiubit. El a fost ,,hrănit” fizic, dar nu și afectiv.

         Copilul, ca și adultul, simte nevoia să fie dorit. Aceasta este una dintre principalele nevoie ale ființei umane. Dacă nu se simte iubit, omul începe să se ofilească. Dacă simte că viața sa nu contează pentru nimeni, ea își pierde semnificația chiar pentru el însuși.

            Iubirea asigură încrederea, siguranța copilului, credința că este acceptat, dorit, validat. Așa cum respirația este esențială pentru corpul fizic, iubirea reprezintă respirația interioară a sufletului, iar aceasta trăiește prin iubire.

The Marshmallow Test - Controlarea impulsurilor

 

      Imaginati-vă că aveți patru ani și că cineva vă face următoarea propunere: dacă așteptați până ce facem câteva comisioane, vei căpăta ca premiu două bezele. Dacă nu poți să aștepți până atunci, primești numai una - dar ți-o dau chiar acum. Sigur că aceasta este o adevărată provocare pentru mintea unui copil de patru ani, acest microcosmos al veșnicei bătălii dintre implus și abținere, dintre sine și eu, dintre dorință și autocontrol, dintre răsplata și amânare. În funcție de ceea ce alege copilul, acest test poate fi grăitor; el oferă nu numai o interpretare a caracterului, dar și a traiectoriei pe care o va avea probabil în viață.

        Nu există un talent psihologic mai important decât de a rezista la impulsuri. Aceasta este baza autocontrolului emoțional, având în vedere că toate emoțiile, prin însăși natura lor, duc într-un fel sau altul la un impuls, spre o acțiune.

       Un remarcabil studiu în care unui copil de patru ani i s-a pus în față o bezea arată cât de importantă este capacitatea de ținere în frâu a emoțiilor și de amânare a impulsului. Acest studiu a fost început de psihologul Walter Mischel în anii 1960, la o grădiniță din cadrul campusului universitar Stanford, și i-a numărat mai ales pe copiii celor de la facultatea Stanford, absolvenți și alți angajați, studiul urmărindu-i pe acei copii de patru ani și în timp, până la terminarea liceului.

    Unii copii de patru ani au fost nevoiți să aștepte cincisprezece sau douăzeci de minute, ceea ce cu siguranță li s-a părut o veșnicie, până ce s-a întors cel care făcea experiența. Ca să se sprijine în lupta lor interioară, ei și-au acoperit ochii ca să nu se uite la ispită sau au stat cu mânile în poală vorbind între ei, cântând, jucâdu-se, până ce uneori chiar au obosit și au adormit. Acești preșcolari curajoși și hotărâți au primit răsplata celor două prăjituri. Dar alții, mai impulsivi, au și înfășcat o prăjitură de îndată ce persoana care coordona experimentul a ieșit din încăpere pentru a-și face ,,comisioanele”.

    Diferența emoțională și socială între preșcolarii care au înșfăcat prăjitura și cei care au avut răbdare a fost enormă. Cei care au rezistat ispitei la patru ani au devenit între timp adolescenți mult mai competenți din punct de vedere social: erau eficienți, siguri pe ei și mai capabili să se adapteze frustrărilor vieții. Era mai puțin probabil că ar fi putut să cedeze nervos, să înțepenească de frică sau să dea înapoi din cauza stresului ori să fie ușor de dezorganizat sau de năucit într-o stare de tensiune; ei au înfruntat provocări și nu au abandonat nici măcar în fața marilor dificultăți; au fost încrezători în sine și demni de încredere. Au luat inițiative și s-au implicat în proiecte. După zece ani, erau în continuare în stare să amâne răsplata, urmărindu-și scopurile.

      Copiii care au înșfăcat prăjitura, aproximativ o treime din total, au dat dovadă de mai puține calități, prezentând un portret mai degrabă tulbure din punct de vedere psihologic. În adolescență, erau timizi în privința legăturilor sociale; sau erau încăpățânați și indeciși; vulnerabili în fața frustrărilor; se considerau ,,răi” sau nedemni; dădeau înapoi sau se blocau în fața stresului; se simțeau nesiguri și nemulțumiți pentru că nu ,,obținuseră destul”; cădeau ușor pradă geloziei sau invidiei; reacționau exagerat la orice lucru care îi irita. Și după toți acești ani, tot nu erau în stare să își amâne răsplata.

   Așadar ceea ce remarcăm la o vârstă fragedă se dezvoltă la scară mare la nivelul competențelor sociale și emoționale de-a lungul vieții.

    Și mai surprinzător este faptul că atunci când copiii testați au fost evaluați din nou la sfârșitul liceului, cei care la patru ani așteptaseră cu răbdare erau studenții mult mai buni decât cei care acționaseră sub îndemnul imboldului. Conform evaluării, ei erau din punct de vedere academic mai competenți: mai capabili să își transpună ideile în cuvinte, să folosească logica și să reacționeze logic, să se concentreze, să-și facă planuri pe care să le respecte și mai dorinici să învețe.

    Să învățăm să avem răbdare, zic! Nu de alta, dar se pare că efortul răbdării este recompensat pe măsură!

 

Bibliografie:

            Daniel Goleman - Inteligența emoțională

            https://www.thoughtco.com/the-marshmallow-test-4707284

https://www.newyorker.com/science/maria-konnikova/struggles-psychologist-studying-self-control

Educația în schimbare

 

        Omenirea se confruntă cu revoluții fără precedent, toate poveștile noastre vechi se transformă, iar până în clipa de față nu a apărut nici o poveste nouă care să le înlocuiască. Cum putem să ne pregătim noi înșine și pe copiii noștri pentru o lume cu asemenea transformări fără precedent și incertitudini radicale? Ce ar trebui să-l învățăm pe copil ca să-l ajutăm să supraviețuiască și să o ducă bine în lumea secolului XXII? Ce fel de abilități îi vor fi necesare ca să obțină un loc de muncă, să înțeleagă ce se petrece în jurul său și să-și găsească drumul în labirintul vieții?

            În prezent, parcă prea multe școli se axează pe acumularea de informații. În trecut avea o logică treaba asta, fiindcă informațiile erau puține. Însă în secolul XXI suntem asaltați de un volum enorm de informații, pe care nimeni nu prea o mai poate bloca sau opri. Acum dacă ai un smartphone, poți să-ți petreci mai multe vieți doar citind Wikipedia, urmărind conferințe TED și urmând cursuri online.

            Într-o asemenea lume, ultimul lucru pe care trebuie să-l ofere un profesor elevilor săi este mai multă informație. Deja au parte de mult prea multă. În schimb, oamenii au nevoie de abilitatea de a interpreta această informație, de a distinge între ceea ce este important și ceea ce nu este important și, mai presus de orice, de a îmbina mai multe fărâme de informație într-o imagine de ansamblu asupra lumii.

            Așadar, ce ar trebui să predăm? Mulți experți în pedagogie susțin că școlile ar trebui să înceapă să predea ,,cei patru C” - gândire critică, comunicare, colaborare și creativitate. În linii mari, școlile ar trebui să reducă rolul abilităților tehnice și să pună accent pe abilități de ordin general necesar în viață. Cea mai importantă dintre toate va fi abilitatea de a face față schimbării, de a învăța lucruri noi și de a-ți păstra echilibrul mintal în situații neobișnuite. Ca să ținem pasul cu lumea anilor viitori, va trebui nu numai să inventăm metode și idei noi de predare-învățare, iar mai presus de orice, va trebui să ne reinventăm la nesfârșit.

            Ca să supraviețuim și să prosperam într-o asemenea lume, vom avea nevoie de foarte multă flexibilitate mentală și de rezerve însemnate de echilibru emoțional. Va trebui să renunțăm la unele lucruri pe care le stăpânim cel mai bine și să ne simțim în largul nostru în necunoscut. Din păcate, este mult mai dificil să-i învățăm pe copii să accepte necunoscutul și să-și păstreze echilibrul mental decât să-i învățăm o ecuație din matematică. Nu putem învăța flexibilitatea citind o carte sau ascultând o conferință.

            Yuval Noah Harari afirmă în cartea sa, ,,21 de lecții pentru secolul XXI”, că Revoluția Industrială ne-a lăsat moștenire teoria educațională a liniei de producție. ,,În centrul orașului se află o clădire mare din beton împărțită în mai multe încăperi identice, iar fiecare încăpere este dotată cu rânduri de bănci și scaune. La sunetul unui clopoțel, mergi în una dintre aceste încăperi împreună cu alți 30 de copii care sunt de aceeași vârstă cu tine. Din oră în oră, intră câte un adult și începe să vorbească. Cu toții sunt plătiți de stat să facă asta. Unul dintre ei vă povestește despre forma Pământului, altul vă spune despre trecutul omului, iar un al treilea vă povestește despre corpul uman.’’   Îți sună cunoscut, așa-i?

            În primă instanță ne putem poate amuza de acest model, întrucât ni se pare că este perimat pentru generația de elevi de astăzi, oricâte realizări ar fi avut în trecut. Educația se tot schimbă în ultimii zeci de ani: schimbăm denumirea vacanțelor, transformăm semestrele în module, evaluările sunt fie mai multe, fie mai puține...își tot schimbă forma, dar fondul ba.

Însă până în clipa de față nu am creat o alternativa viabilă. Cu siguranță nu o alternativă accesibilă, care să poată fi implementată și în zonele rurale, nu numai în suburbiile înstărite din marile orașe.

 

 

Bibliografie:

Yuval Noah Harari - 21 de lecții pentru secolul XXI

Titu Maiorescu - În contra direcției de astăzi în cultura română

Experiența All About Parenting

 

          Încă din primele zile de viață ale Anastasiei, una dintre temerile cele mai mari a fost să nu pot fi  părintele suficient de bun pentru ea. Așa că m-am pus pe treabă: am lecturat zeci de cărți care au avut ca idee principală modul de creștere și educare a unui copil și totodată am parcurs două programe de părințeală.

,,Bebe Bun Venit” https://bebebunvenit.ro/ . A fost cursul în urma căruia am aflat ce am avut nevoie să știu înainte de naștere, dar mai ales după venirea pe lume a Anastasiei. Este un program video care cuprinde 8 segmente de interes: sarcină, naștere, alăptare, îngrijirea bebelușului, viața mamei după naștere, somnul bebelușului, urgențe pediatrice și diversificare.

,,Bebe bun venit” a fost momentul meu de respiro la sfârșitul primelor zile cu Anastasia acasă. A fost programul care m-a ajutat să-mi construiesc niște repere pe care doream să le am în creșterea fetiței. Acum uitându-mă puțin în spate, cred că cel mai mult m-au ajutat sfaturile privind îngrijirea bebelușului, urgențele pediatrice precum și cele legate de somnul bebelușului.

Pe măsura ce fiică-mea creștea, am simțit că am nevoie să trec la un alt nivel. Încheiasem de ceva timp programul bebe bun venit, iar numărul cărțile despre părințeală începea să crească vertiginos. Așa că după foarte puține căutari, am hotărât să urmez programul Uraniei Cremene ,,All About Parenting” https://allaboutparenting.ro/. Motto-ul programului este ,,Educă azi, ca să nu vindeci mâine. Fii cel mai bun părinte care poți fi pentru copilul tău.” Era fix ceea ce îmi doream. Mai citisem undeva faptul că, atunci când se decid să vină în universul nostru, cumva copilașii ne aleg, iar astfel noi devenim părinții de care ei au nevoie. Descrierea programului părea că este ceea ce eu căutam: să fiu părintele de care copilul meu are nevoie, nu părintele perfect. Pur și simplu, să învăț să-i recunosc nevoile, să-i înțeleg stările și să știu să-i fiu alături indiferent de situație.

Programul m-a învățat ce pot face pentru a crește un copil care are încredere în forțele proprii, cu o stimă de sine sănătoasă, însă fără să-i alimentez greșit orgoliul. Am văzut ce pot face, astfel încât să am un copil care nu renunță ușor când dă de greu și care duce la îndeplinire sarcinile, fie că este vorba de un desen sau o temă mai complicată.

La început pare destul de dificil de pus în practică metodele propuse de metodologia ,,All about parenting”, dar cu muuuultă răbdare și consecvență lucrurile încep să prindă contur și să-ți dai seama că tehnicile care îți sunt predate chiar funcționează. A fost un drum al învățării de aproape un an de zile, la sfârșitul căruia am conștientizat că bagajul plin de temeri și frici pe care “îl căram” încă de dinainte să devin părinte, s-a ușurat cu fiecare episod parcurs și fiecare tehnică învățată. Ca să fiu cel mai bun părinte pentru copilul meu mă străduiesc să ofer mereu ce am mai bun, folosindu-mă de toate resursele pe care le am la îndemână.

Cu siguranță, lucrurile pe care mi le-am însușit după acest program m-au ajutat și pe plan profesional. Înainte de a încerca să-i învățam orice pe elevi, ar trebui să le înțelegem comportamentul și să empatizăm cu ei. Orice lucru negativ pe care un copil îl manifestă la școală, la locul de joacă, acasă etc, are o explicație, rătăcită pe undeva. Noi, adulții din viață lui (părinți, profesori), ar fi bine să reușim să o găsim și astfel un lucru negativ se poate transforma cu răbdare, perseverență și înțelepciune într-un lucru pozitiv.

De-a lungul parcusului meu profesional, am adunat (ca și tine cea/cel care citești aceste rânduri) o sumedenie de diplome. Nu am înrămat niciuna. Până acum. Diploma primită ca însemn de finalizare a programului ,,All About Parenting’’ este prima pe care am simțit că merită să o așez și într-o ramă și la vedere. Este o altfel de diplomă, este o validare a efortului depus conștient în procesul de a fi cel mai bun părinte pentru copilul meu. Este diploma care atestă că sunt un altfel de părinte, unul care alege să își educe altfel copilul. Iar prin acest ,,altfel’’, înțeleg educația care are la baza iubirea, respectul și empatia față de omulețul de lângă mine.

 

Bibliografie:

https://bebebunvenit.ro/

https://allaboutparenting.ro/