Un profesor așa cum mi l-am dorit

 

Întotdeauna îmi amintesc prima oră de practică pe care a trebuit să o susțin în timpul facultății; a fost momentul în care am realizat că ceea ce învățasem în 3 ani nu mă ajuta foarte mult în ceea ce aveam de făcut acum, nimeni nu-mi explicase cum să procedez astfel încât nu doar să transmiți informația ci să pătrunzi în sufletele acelea mici și să le stârnești curiozitatea.

Fac parte dintr-o generație care, atunci când mergea la școală, trebuia să învețe foarte bine, să aibă note mari, să nu vorbească neîntrebat și aproape orice lucru cu ,,să nu”…Nu ne-a explicat și nouă nimeni că școala era și despre altceva, dacă nu în primul rând despre altceva: să fie un loc în care să te descoperi pe tine, să-ți descoperi pasiunile, să-ți faci prieteni și mai apoi să înveți pentru diverse materii. Iar învățatul ăsta mi-aș fi dorit să fie ceva mai plăcut și mai natural; nu să înveți de teama unei note mici( la care se adaugă morala de rigoare a părinților), de teamă că te-ai putea face de râs și poate vei fi aratat cu degetul că nu ai știut o formula matematică sau o definiție.

Însă atunci când am ales să devin profesor mi-am promis că voi fi așa cum mi-ar fi plăcut mie să am un unul...ce-i drept în toți anii de școala din zecile de cadre didactice pe care le-am întâlnit doar câteva mi-au ajuns la suflet și au știut atât pe mine cât și pe ai mei colegi să ne determine să facem orice lucru cu drag și pasiune.

Să predai niște noțiuni nu este un lucru chiar așa de dificil, cam oricine care are anumite studii de specialitate o poate face. Dar să reușesti să te apropii de elevii tăi, fie că sunt  de vârste mici, fie de vârste mai complicate așa cum sunt adolescenții....asta e de fapt adevărata preocupare...sigur pentru acei profesori care își doresc asta.

Totul decurge mult mai natural atunci când tu, ca dascăl, te pui pe aceiași treaptă cu elevii (metaforic vorbind pentru că altfel ne despart câțiva ani de studii și experiente), în sensul în care elevii au ceva de învățat de la tine, dar și tu înveți de la ei o mulțime de lucruri: le înțelegi nevoile, înveți să te adaptezi vremurilor lor, înveți poate mai bine decât știai care-i treaba cu toate gadgeturile și aplicațiile astea recent lansate și lista poate continua.

 

Mai jos las câteva ,,reguli’’ pe care mă străduiesc să le urmez atunci când sunt împreună cu elevii mei:

 

Interacționează cu elevii la fel cum ai face-o cu al tău copil!

Respectă-i ca să fii respectat!

Ascultă-i ca să fii ascultat!

Fii sincer ca să primești sinceritate!

Învață-i cu pasiune și răbdare!

Dăruiește-le cunoștințele tale fără a aștepta ceva în schimb!

Empatizează cu ei!

Înțelege nevoile lor!

Zâmbește! Nimănui nu-i place un om posomorît!

Acceptă propuneri/sfaturi de la ei! Nici nu știi cât de creativi pot fi!

 

Sigur lista nu este una definitivă și cu fiecare zi, lună, an, ea suferă modificări necesare!

Efectul ,,Bravo”! Încurajări nocive

 

Cărțile de parenting ne învață să reflectăm, nu să lăudăm ceea ce vedem: ,,ai desfăcut șireturile”, ,,ai așezat jucăriile în cutie’. Să recunoaștem și să împărtășim plăcerea pe care i-o procură copilului propria sa reușită. Ar trebui să ne abținem să adăugăm o judecată evaluatoare, ce nu ajută la construirea stimei de sine, din contră are un efect contrar.

Acest ,,bravo” rostit de n ori nu îi încurajează pe copii și îi face să se simtă mai puțin siguri pe ei. Astfel se crează un cerc vicios, cu cât laudele sunt sporite, cu atât copiii par să aibă mai multă nevoie de ele, prin urmare îi lăudăm și mai mult. Iar acești copii vor deveni niște adulți care au nevoie să-i mângâie cineva pe cap și să le spună că e bine ce au făcut și cu siguranță niciun părinte nu-și dorește asta pentru copilul lui.

Când folosim cuvinte care recunosc efortul copilului îi transmitem acestuia că dobândirea aptitudinilor este un process care se produce cu timpul: ,,te străduiești să te legi la șireturi”. Însă atunci când spunem ,,bravo”, vorbim despre un rezultat, nu despre efortul necesar pentru a-l obține. Și mai rău, ,,Ești așa de deștept’ transmite mesajul că acel copil a realizat ceva doar datorită inteligenței sale, nu eforturilor.

Din experiența mea, trebuie să recunosc că este foarte dificil să nu-i spui copilului ,,bravo” dacă acesta a realizat ceva cât de mic. Pentru mine era aproape instinctual dacă un elev rezolva un exercițiu corect sau îmi oferea un răspuns adecvat la întrebarea adresată să nu-l ,,răsplătesc” cu un ,,bravo”. Însă dacă ne dorim ca ai noștri copii să crească și să se dezvolte sănătos din punct de vedere emoțional și noi părinții trebuie să ne schimbăm și să ne adaptăm comprtamentul în raport cu ei.

Schimbarea începe de la noi părinții!

 

*de lecturat Alfie Kohn ,,Five Reasons to stop saying Good Job”