Cuvântul magic: PASIUNE

 

            Dacă nu ai pasiune pentru materia pe care o predai, atunci poate că e mai bine să faci o muncă de birou. Turuind întruna despre cât de minunat este un anumit lucru, când, în realitate, tu consideri că nu e decât o mare tâmpenie, va fi greu de susținut de-a lungul unei cariere care ar putea dura patruzeci de ani și ar însemna ca tu să te întorci la vechiul loc de muncă, de care tocmai ai fugit urlând. Pasiunea este vitală în sala de clasă!

            Dacă țelul tău este acela de a deveni un profesor extraordinar, trebuie să simți pasiune pentru ceea ce predai, indiferent care este acea materie. Profesorii nutresc o pasiune pentru materia lor ce le iese prin fiecare por.

            În majoritatea cazurilor și cu condiția să predai materia în care te-ai specializat, vine cam de la sine faptul că un profesor va simți această pasiune. Una este să ai o pasiune și alta înseamnă să fii în stare să o transmiți într-un mod credibil, să o poți manifesta astfel încât aceasta să fie transmisă elevilor tăi, care așteaptă să le vină rândul să participe la lecția ta, țopăind de bucurie, într-o stare febrilă de anticipare exaltantă, inventând cuplete muzicale drăguțe pentru a te lăuda.

            Mulți dintre noi suntem obișnuiți să ne ținem pasiunile ascunse de ochii mamei sau ai partenerului de viață, de aceea, atunci când vine vorba despre mediul din sala de clasă, ni se activează rezerva pentru a fi cât se poate de serioși și suntem precauți să nu depășim limita, de teamă ca nu cumva elevii noștri să ne considere prea exuberanți, prea penibili, prea oricum. Elimină acest gând imediat ce apare. Pentru majoritatea copiilor, ,,profesor” și ,,cool” nu vor apărea niciodată în aceeași propoziție decât dacă cel de-al doilea este prefixat de niște cuvinte ca ,,patetic”, ,,nenorocit” și de prefixul ,,ne-“. Ei ne percep în niște termeni mult mai ușor de conceput: suntem fie ,,buni”, ,,ai naibii”, sau ,,în regulă” (,,în regulă” fiind, în mod paradoxal, cel mai înalt nivel pe care îl putem atinge).  Dacă ți-ai ales această profesie ca să fii considerat cool de niște copii, chiar ar trebui să ieși mai mult în lume. Ideea lor despre cool nu coincide cu a ta. Nu te lăsa măgulit de asta. Așa că nu-ți trage singur o mamă de bătaie pentru că te-ai băgat în așa ceva. Numai când îți vei pierde orice simț de autoconștiință vei preda cu adevărat furtunos și nu lăsa pedeapsa stânjenitoare a unui copil să te îndepărteze de drumul tău.

            Este mult mai ușor să lași tonul vocii puțin mai jos decât să-l urci prea sus, așa că intră la prima oră cu sentimentul că îți vei entuziasma elevii, pentru ca ei să dezvolte o pasiune pe viață pentru apostrof, algebră ori muzică; pentru orice urmează să îi înveți. Dacă ai depășit cu prea mult limita, copiii îți vor da de veste repede și poți reveni cu picioarele pe pământ. Cu toate acestea, dacă intri la oră afișând o mimică sfioasă, mai mult ca sigur că îi vei plictisi pe copii atât de rău, încât va deveni responsabilitatea lor morală să se poartă urât, să te săpunească bine.

            Așadar, ține minte că nu ar trebui să fii atât de mare, încât să nu mai existe loc în clasă și pentru copii și că ar trebui să încerci să scapi de ideea de a fi rezervat. Pentru a transmite acel ,,Uau!” copiilor pe care îi înveți, tu trebuie să fii ,,Uau!”, acel ,,Uau!” Uitați-vă la asta! Nu-i așa că este fantastic? Nu-i așa că este incredibil și absolut, și permanent, și complet, și uimitor, și total, și nespus, și teribil, extrem de fascinant? Dacă ești capabil să faci asta în mod credibil, atunci sala de clasă devine locul tău de joacă.         

            Și atunci cum poți transmite tot acest entuziasm? Răspunsul se află chiar în întrebare, de fapt. Găsește-ți o modalitate de a-ți manifesta entuziasmul permanent. Asta nu înseamnă că nu poți avea o lecție cu adevărat inutilă, sau că este foarte greu să realizezi că nu prea ai chef să fii sclipitor azi, domnule, dar de-a lungul unui întreg an academic ar trebui să fii în stare să ai butonul ,,pornit” apăsat de mai multe ori decât cel de ,,oprit”. Fiindcă ești în stare să fii explicit în legătură cu cât de minunată crezi tu că este materia pe care o predai, vor începe treptat și elevii să-ți împărtășească părerea.

Ce e de făcut când totul se duce de râpă?

 

               În ciuda faptului că tu ai cei mai tari nervi de oțel și cele mai dibace mâini învelite în cele mai mătăsoase mănuși din satin și în ciuda faptului că planifici experiențe de învățare minunate, diferențiate adecvat pentru fiecare lecție în parte, este garantat că ceva se va duce de râpă la un moment dat.

            Școlile sunt niște centre în care ființele umane stau mult prea aproape unele de celelalte. Unele dintre aceste ființe, în principal elevii, au vieți în afara școlii, iar aceste vieți au tendința de a afecta modul în care ei își desfășoară activitatea în mediul școlar. De-a lungul timpului, am întâlnit diverse situații nu tocmai plăcute: elevi care și-au pierdut un părinte, elevi crescuți de bunici pentru că ai lor părinți muncesc în străinătate, elevi a căror dependență de PlayStation sau Xbox îi ține treji până foarte târziu. Iar aceștia vin la școală și noi ne așteptăm ca ei să funcționeze normal și ne supărăm când nu reușesc să facă asta. Copiii cărora le predăm sunt ființe umane. Sunt fragili.

            Amintește-ți acest lucru și fii mai indulgent cu ei când se poate. Percepe-i pe elevii tăi ca pe niște ființe individuale care funcționează sub greutatea unei presiuni unice pentru fiecare dintre ei. Caută să găsești persoana din spatele comportamentului: acea persoană pe care o placi, cea care ieri te-a făcut să râzi și care, așa cum suspectezi, trece printr-o perioadă grea în aceste momente și vorbește cu ea. Există un motiv ce se află în spatele fiecărui comportament neadecvat.

            Pentru a construi o relație pozitivă cu elevii tăi, tot ce ai de făcut este să lași de la tine. Fii uman! Dacă există probleme cu care te confrunți, spune-le. Fii deschis! Fii emotiv! Dacă te-a deranjat un anumit comportament, fii sincer în legătura cu acesta. Fii tu însuți!

            Haide să considerăm că toate emoțiile sunt virale. Pentru că așa este. Dacă cineva țipă cu furie la tine, are efectul de a te face să fii calm? Nu. Chiar deloc. Este cu mult mai posibil să te facă și pe tine să te enervezi la rândul tău. Dacă cineva de lângă tine râde, ce e mai posibil: să-ți provoace bosumflare sau să te facă să râzi, la rândul tău? Cea de-a doua variantă, desigur. Dacă accepți că poți prelua o emoție la fel de ușor precum iei o răceală, atunci care este o tehnică mai bună de management al clasei: să fii mereu într-o dispoziție proastă sau să fii doamna Rază-de-soare? Răspunsul este evident.