Puterea etichetelor

 

        Cu toții ne putem aminti nenumărate povești despre purtarea etichetelor. Chiar dacă sunt aplicate într-o manieră inocentă, acestea pot deveni perfide. Adevărul este că etichetele sunt printre cele mai puternice forțe care modelează relația cu lumea. Ele au capacitatea remarcabilă de a dăinui mult mai mult decât ar trebui. Fiecare dintre noi putem enumera mai multe etichete care atârnă pe noi asemenea unor notițe adezive extrem de lipicioase: talentat, plin de potențial, amuzant, mediocru, puțin cam lent, leneș, pretențios, relaxat, încăpățânat, frumos, melodramatic, pacoste, slab, muncitor, oaia neagră...

            Nu toate aceste etichete sună nociv, știu, dar pot să fie. Ai văzut vreuna care ți se aplică ție? Gândește-te la modul în care această etichetă ți-a modelat părerea despre tine însuți. Cum ți-a influențat procesul de luare a deciziilor? Alegerea carierei? Cum te afectează această etichetă și astăzi?

            Partea complicată a etichetării este că, de multe ori, aceste etichete par corecte. La urma urmelor, ele nu apar pur și simplu din senin. Etichetele se bazează, de obicei, pe anumite trăsături observabile sau tipare comportamentale. Doar pentru că unul dintre copiii tăi a demonstrat un anumite tipar comportamental la un moment dat, nu înseamnă că trebuie să-l marchezi cu o etichetă pe viață. Ne grăbim atât de mult să ne judecăm copiii în funcție de mici momente din viață, fără să vedem o imagine mai amplă a diferitelor posibilități. Ori de câte ori ne etichetăm copiii, chiar și într-o recunoaștere nevinovată a anumitor caracteristici, limităm drastic spațiul lor de a deveni orice altceva. Prin etichetare, eliminam miracolul inerent călătoriei copilăriei.

            Ceea ce spui despre copiii tăi este mai important decât ceea ce le spui lor. Sună ciudat, dar e adevărat. Din această perspectivă, cât de importante devin chiar și etichetele aparent inofensive precum ,,fata tatei” și ,,băiatul mamei”?! Gândește-te pentru o secundă la sensurile implicite ale unor astfel de fraze. ,,Fata tatei”? Serios? Este proprietatea lui? Va continua să fie ,,a lui” când va deveni adolescentă, adultă, soție, părinte? Sau va deveni a ei înseși?

Similar și în cazul construcției ,,băiatul mamei”. Cum crezi c-ar afecta asta sentimental de sine sau de masculinitate al unui băiat? Putem folosi astfel de etichete cu toată nevinovăția și afecțiunea, dar ele pot avea o putere incredibilă în viețile famillilor noastre.

            Ceea ce trebuie să învățăm ca părinți este să luptăm pentru dreptul copiilor noștri de a evolua. Trebuie să luptăm pentru dreptul fiecărui copil de a-și crea propria unicitate în lume.

Ce anume țipăm atunci când o facem?!

 

            Să fii ,,la conducere” ca părinte reprezintă o schimbare fundamentală în țelul tău ca părinte. Să fii cu adevărat la conducere înseamnă să ai puterea de a crea o maturizare trainică și continuă, nu doar de a exercita puterea și de a pretinde obediență. Înseamnă să te controlezi pe tine însuți, indiferent ce se întâmplă, astfel încât să-ți poți influența mai bine copiii pentru a lua decizii pozitive.

            Acest lucru presupune o schimbare radicală, o trecere de la a controla comportamentul copiilor tăi. Scopul tău nu este acela de a controla. Scopul este de a influența. Trebuie să susții și șă respecți mereu capacitatea lor de a face alegeri, chiar și alegerile cu care nu ești de acord. Dacă nu sunt liberi să-și facă propriile alegeri, nu pot învăța legătura dintre alegeri și consecințe.

            Dacă țipăm la copiii noștri atunci când devenim reactivi emoțional, comunicăm un singur mesaj: liniștește-mă! Indiferent de cuvintele care ne ies de fapt pe gură, indiferent cât de lungă este tirada noastră, indiferent cât de mari sunt copiii noștri, atunci când țipăm, mesajul este întotdeauna același: liniștește-mă! Ori de câte ori reacționăm la comportamentul copiilor noștri prin țipete, îi implorăm de fapt să ne ajute să ne calmăm anxietatea.

            Transmitem faptul că nu putem suporta ca ei să nu se supună, să nu asculte sau să nu se calmeze. Nu putem gestiona asta, așa că o luăm razna: ,,Nu pot să cred că ai făcut asta!’’, ,,De ce ai aruncat cu mâncarea pe jos?!”, ,,Uită-te la mine când vorbesc cu tine!” etc.

            Inserează orice cuvinte dorești, mesajul este întotdeauna același: ,,Am nevoie ca tu să te conformezi, altfel o să-mi ies din sărite. Și când îmi ies din sărite, am nevoie ca tu să te conformezi, ca să pot să mă calmez din nou. Toate reacțiile mele emoționale depind de tine.”

            Cum ar trebui un copil de doi sau de paisprezece ani să facă față unei asemenea presiuni? Pentru că despre asta este vorba, presiune. Când ne punem toate butoanele emoționale în mâinile copiilor, ne concentrăm cu totul asupra lor. Începem să orbităm în jurul lor, corelându-se toate răspunsurile emoționale de performanța lor școlară, de bunele lor maniere, sau de orice alte alegeri fac în ziua de azi. Întreaga viață emoțională a familiei este acum legată de capriciile, slăbiciunile și durerile de creștere ale celor mai puțin maturi membri ai familiei.

            Și ce e de făcut atunci când o luăm razna emoțional?! Trebuie să faci din ținerea în frâu a propriilor reacții emoționale priorotatea ta numărul unu. Atunci când ne confruntăm cu un moment de anxietate, începem să ne grăbim, să intrăm în panică și să ne concentrăm asupra celeilalte persoane.

            Motivul este că toți avem factori declanșatori - anumite imagini, sunete sau cuvinte care ne fac să izbucnim sau să ne închidem în noi. Factorii noștri declanșatori pot să varieze în intensitate, în funcție de ora din zi, de persoana cu care avem de-a face sau de locul unde apare situația respectivă. Și se pare că nimeni nu ne determină să ne ieșim din sărite mai bine decât proprii copii.

            Pentru ca tu să exerciți o poziție de autoritate în familie, să ai influența de durată asupra alegerilor copilului tău pe care ți-o dorești, trebuie mai întâi să te calmezi. Trebuie să-ți calmezi propria anxietate, refuzând să o transferi asupra copilului tău și să înrăutățești situația.

            Pentru a fi la conducere, trebuie să capeți control asupra propriei persoane. Iar pentru a face acest lucru, trebuie să fii dispus să te dezvolți.

            Chiar dacă e greu.