Monday, 13 November 2023

Distruge fantezia!


            Noi, părinții, suntem regizorii perfecți. Copilul din filmul nostru este nici mai mult, nici mai puțin decât un geniu. În fanteziile noastre, comandăm copilul perfect de parcă am comanda un fel de mâncare sofisticat. Două polonice de Albert Einstein, un strop de Mahatma Gandhi, o halcă de Maria Tereza, un praf din niște vedete talentate - Adele, Julia Roberts sau Leonardo DiCaprio. Nu contează că noi nu ne-am apropiat câtuși de puțin de asemenea standarde în viață.

            Locul ideal în care se desfășoară filmul nostru este o versiune a unui parc tematic de tip Disneyland. Aici, copiii sunt fericiți tot timpul, își iubesc necontenit părinții și sunt întotdeauna docili și recunoscători. Sunt de asemenea binecrescuți, scriu felicitări, spală vasele, trag apa la toaletă, își fac patul, mănâncă legume - toate astea fără să le-o cerem.

            Iar la un moment dat, spre miezul nopții, ne-a izbit cu violență revelația că nu-i deloc floare la ureche! Suntem ,,condamnați” pe viață la muncă silnică. Acum a apărut un nou șef, iar orele suplimentare sunt neplătite. Tare nătângi am mai fost! Am lăsat balonul de săpun al fanteziei să crească atât de monstruos de mare în acele nouă luni de incubație, încât a pus stăpânire pe mințile noastre raționale. Chiar am crezut că ,,producemși ,,creăm niște copilași angelici pe care-i vom avea sub controlul nostru absolut?!

            Chiar și după ce scenariile noastre fanteziste de dinainte de naștere sunt distruse de realitate, nu contenim să ne creăm filme în minte. Aceste proiecții și așteptări continuă să se modifice și să evolueze permanent. Rămânem fideli amăgirilor noastre despre perfecțiune și măreție. Ne dăm seama că este greu să fii părinte, dar e agățăm de viziunile noastre că într-o zi din viitor - dacă ne-am ține copilul în frâu suficient de bine - va câștiga te miri ce concurs pe la școală sau chiar o medalie olimpică, asta dacă toate ingredientele trebuincioase sunt la locul lor.

            Copiii care sunt siliți, prin educația lor, să joace în filmele părinților lor se simt întotdeauna rătăciți, neînțeleși și claustrofobi. Vor să urle: ,,hei, nu vreau decât să-mi trăiesc viața. Scoate-mă din filmul tău!”. Dar nu pot s-o facă, pentru că rolurile le-au fost distribuite din fragedă pruncie și continuă să le interpreteze pe parcursul copilăriei lor - fiindu-le imposibil să se elibereze de ele.

            Când devenim conștienți de filmele pe care ni le creăm în minte, le facem copiilor noștri un serviciu fantastic. Nu doar că încetăm să mai punem în practică fantezii pe care ni le formăm singuri, dar îi scutim pe cei mici de vinovăția și de rușinea că nu ne transformă năzăririle în realitate. Ne eliberăm copiii de rolurile în care îi distribuim, care de mult ori nu sunt alegerile lor voluntare, și în schimb îi ajutăm să își găsească singuri personajele în scenarii care se potrivesc cu ceea ce sunt ei cu adevărat. Prin asta, le dăm în sfârșit frâu liber copiilor din ghearele fanteziilor noastre claustrofobe și le îngăduim să-și ia zborul către văzduhul posibilităților nesfârșite ale propriului lor destin și al esenței lor autentice.

            Motivul majorității conflictelor noastre, mai ales ca părinți, este schisma dintre așteptări și realitate. Cu cât e mai mare schisma, cu atât mai intense sunt conflictele.

Așadar, ce e de făcut? Trebuie să pătrunzi în tine însuți și să fii sincer față de filmul tău și scenariile lui. Cu cât ai mai multe asteptări neconștientizate pentru copiii tăi, cu atât mai mare este potențialul pentru dezamăgire când ei nu-ți îndeplinesc aceste așteptări. E nedrept pentru puștii tăi, nu-i așa? Habar n-au care-s fanteziile tale și cu atât mai puțin cum să ți le satisfacă. Când acționăm fără să ne dăm seama pornind de la aceste scenarii de film, ne predispunem atât copiii, cât și pe noi înșine la eșec.

Poate fi destul de dureros să ne debarasăm de filmele noastre fanteziste. Dar ceea ce e posibil să descoperim, de îndată ce acceptăm realitatea, în loc să ne luptăm cu ea, este o senzație mai profundă de liniște. În loc să ne învinovățim copiii pentru că nu ne pun în scenă fanteziile, putem începe să găsim modalități să celebrăm ceea ce li se înfățișează copiilor noștri, fără reproșuri sau rușine.

Copiii noștri - exact ca noi - merită să trăiască într-un film pe care și-l creează singuri, nicidecum într-unul meșteșugit de părinții lor sau de lumea exterioară. Când oamenilor li se permite să-și încropească propriile lor experiențe de viață, pornind de la propriile lor visuri și viziuni, se transformă în niște ființe rezistente și merituoase.  Se consideră pe ei înșiși ca fiind ,,îndeajuns de buni într-o manieră intrinsecă. Așa se întâmplă și cu copiii noștri. În loc să simtă că trebuie să trăiască în funcție de așteptările sau de fanteziile noastre, trebuie să se simtă ancorați în propria lor relație cu ei înșiși. Când noi, părinții, renunțăm la năzăririle noastre pentru cei mici și le permitem să-și îmbrățișeze și să-și întrupeze propriile drumuri în viață, le oferim inestimabilul cadou al sentimentului propriei valori și al autocelebrării. Totul pornește de la angajamentul nostru de a intra pe aceeași lungime de undă cu ceea ce sunt cu adevărat copiii noștri, în loc să-i modelăm într-o versiune fantezistă a ceea ce credem noi că ar trebuie să fie.

Monday, 6 November 2023

Parenting în era digitală

 

            Unul dintre lucrurile pe care toți părinții și le doresc cel mai mult este să aibă copii capabili să-și gestioneze propriul comportament și să fie suficient de atenți pentru a avea performanțe bune la școală.

            Putem alege să folosim orice instrument de care dispunem pentru a le gestiona comportamentul în locul lor, fie că este vorba de un clip de pe YouTube, un film sau un joc pe iPad. Dar să fie clar: cu cât folosim mai mult aceste instrumente acum, cu atât vom ava mai puțin parte de genul de copii care să-și poată regla propriile emoții, să-și gestioneze singuri timpul petrecut în fața ecranului pe măsură ce cresc, și să dezvolte capacitățile de concentrare esențiale pentru învățare.

            Capacitatea noastră de a inventa tehnologii conective a depășit cu mult abilitățile noastre de a gestiona efectele acestora asupra vieții noastre. Cum ar putea copiii noștri să gestioneze totul mai bine? Chiar credem că, doar pentru că ei pot folosi tehnologia mai bine decât adulții, pot să gestioneze pe deplin utilizarea acesteia și efectele sale asupra psihicului, relațiilor și stimei lor de sine?

            Iată un răspuns: Educă-te cu privire la tehnologie. Roagă-ți cel mai priceput prieten în materie de tehnologie să te ajute să înveți despre setarea restricțiilor pe un telefon, filtrarea materialelor nepotrivite și despre depistarea aplicațiilor fantomă. Învață cum funcționează Instagram, Snapchat și creează-ți propriile conturi, astfel încât să le poți urmări pe cele ale copiilor tăi. Și pe ale prietenilor lor.

            Iată un răspuns și mai bun: Educă-te în legătură cu ceea ce se întâmplă în viața socială online a copiilor tăi. Nu-i spiona tot timpul (deși este o necesitate să ai codurile de acces de la telefoanele lor) și nu-i sâcâi cu întrebări. Dar întreabă-i în mod constant despre viața lor online. Fii pur și simplu curios, fără să folosești automat un ton critic. Cere-le să-ți arate câteva dintre videoclipurile sau meme-urile lor preferate sau să-ți povestească despre celebritățile pe care le urmăresc pe Facebook sau Instagram. Continuă pur și simplu să le pui întebări.

            Dacă suntem sinceri, unul dintre principalele motive pentru care noi, părinții, avem dificultăți în privința copiilor noștri și a tehnologiei este că ne temem să nu fim ,,neplăcuți”. Înainte de a decide care vor fi regulile pentru fiecare vârstă în parte și  înainte de a decide ce consecințe și privilegii vei pune în aplicare, gândește-te așa: Nu am nevoie să fiu plăcut, nu am nevoie să mi se mulțumească. Am nevoie să fiu clar, curajos, blând și calm.

            Poți să o faci!

Gânduri către Anastasia

  Anastasia, Uneori cei din jur îți vor spune că nu poți. Că poate dorințele tale sunt mari, îndrăznețe, că visezi cu ochii deschiși. ...