Puterea etichetelor

 

        Cu toții ne putem aminti nenumărate povești despre purtarea etichetelor. Chiar dacă sunt aplicate într-o manieră inocentă, acestea pot deveni perfide. Adevărul este că etichetele sunt printre cele mai puternice forțe care modelează relația cu lumea. Ele au capacitatea remarcabilă de a dăinui mult mai mult decât ar trebui. Fiecare dintre noi putem enumera mai multe etichete care atârnă pe noi asemenea unor notițe adezive extrem de lipicioase: talentat, plin de potențial, amuzant, mediocru, puțin cam lent, leneș, pretențios, relaxat, încăpățânat, frumos, melodramatic, pacoste, slab, muncitor, oaia neagră...

            Nu toate aceste etichete sună nociv, știu, dar pot să fie. Ai văzut vreuna care ți se aplică ție? Gândește-te la modul în care această etichetă ți-a modelat părerea despre tine însuți. Cum ți-a influențat procesul de luare a deciziilor? Alegerea carierei? Cum te afectează această etichetă și astăzi?

            Partea complicată a etichetării este că, de multe ori, aceste etichete par corecte. La urma urmelor, ele nu apar pur și simplu din senin. Etichetele se bazează, de obicei, pe anumite trăsături observabile sau tipare comportamentale. Doar pentru că unul dintre copiii tăi a demonstrat un anumite tipar comportamental la un moment dat, nu înseamnă că trebuie să-l marchezi cu o etichetă pe viață. Ne grăbim atât de mult să ne judecăm copiii în funcție de mici momente din viață, fără să vedem o imagine mai amplă a diferitelor posibilități. Ori de câte ori ne etichetăm copiii, chiar și într-o recunoaștere nevinovată a anumitor caracteristici, limităm drastic spațiul lor de a deveni orice altceva. Prin etichetare, eliminam miracolul inerent călătoriei copilăriei.

            Ceea ce spui despre copiii tăi este mai important decât ceea ce le spui lor. Sună ciudat, dar e adevărat. Din această perspectivă, cât de importante devin chiar și etichetele aparent inofensive precum ,,fata tatei” și ,,băiatul mamei”?! Gândește-te pentru o secundă la sensurile implicite ale unor astfel de fraze. ,,Fata tatei”? Serios? Este proprietatea lui? Va continua să fie ,,a lui” când va deveni adolescentă, adultă, soție, părinte? Sau va deveni a ei înseși?

Similar și în cazul construcției ,,băiatul mamei”. Cum crezi c-ar afecta asta sentimental de sine sau de masculinitate al unui băiat? Putem folosi astfel de etichete cu toată nevinovăția și afecțiunea, dar ele pot avea o putere incredibilă în viețile famillilor noastre.

            Ceea ce trebuie să învățăm ca părinți este să luptăm pentru dreptul copiilor noștri de a evolua. Trebuie să luptăm pentru dreptul fiecărui copil de a-și crea propria unicitate în lume.