Și părinții au viață!

 

         Ai grijă de tine! Când vine un copil pe lume, părintele tinde să facă din educația copilului un scop al vieții sale. Totul se învârte în jurul copilului: ce gătim? – ce mănâncă și copilul!, unde mergem la plimbare? – undeva unde să se simtă copilul în largul său, ce cumpărăm – alimente pentru copil etc.

            Noi, părinții, avem tendința de a confunda dragostea și implicarea cu sacrificiul de sine. Atunci când percepi educația și bucuria de a crește copii fericiți cu sacrificiul vieții tale, vei deveni un părinte frustrat, isteric, copleșit și anxios. Vei percepe educația și grija excesivă de a nu le lipsi nimic copiilor tăi ca pe niște poveri și vei începe a te plânge de lipsa lor de recunoștință față de scarificiile tale. Le vei reproșa copiilor și vei muta astfel povara neîmplinirii tale pe umerii acestora.

            Amintește-ți că ei nu ți-au cerut niciun sacrificiu. Copiii tăi te vor doar pe tine. Ei își doresc să te vadă zâmbind și nu trist, să te vadă calm și nu țipând, să te vadă blând și iubitor, nu rece și respingător.

            Nevoile tale contează! La fel cum și nevoile copilului contează. Încearcă să găsești o cale de echilibru. Rezervă-ți timpul necesar și pentru nevoile tale. Știu că în prima parte a vieții copilului, atenția este copleșitoare. Mai ales ca mamă, poți să conștientizezi că timpul necesar pentru a te odihni, pentru a te îngriji este benefic și pentru copilul tău, pentru că vei avea mai multă energie și putere.

            Sigur că îți iubești copilul și vrei să-i asiguri tot ce are nevoie. Ești un focar de control și un observator neobosit pentru a-i oferi siguranța și confortul, pentru a-i oferi cea mai bună educație. Copilul nu-ți cere nimic din toate acestea. El nu-ți cere să te sacrifici muncind mai mult pentru a-i cumpăra cele mai scumpe jucării. El are nevoie de iubire, atenție și timp împreună cu noi.

            Dacă ești în armonie cu tine însăți, nu vei dori să-ți verși nervii pe copilul tău. Adesea părinții țipă pentru că sunt obosiți și nu au suficient timp. Dacă părintele este fericit, împăcat cu viața lui, mulțumit de slujba pe care o are, atunci va reveni acasă cu zâmbetul pe față, cu drag și iubire pentru copilul său, va fi dornic să-l îmbrățișeze și să se joace cu el. Când ești bine cu tine, nu vei mai țipa la copil, dimpotrivă, îi vei vorbi cu blândețe și te vei amuza de poznele lui.

            Iubește-te! Și părinții au “dreptul” la viață!

p.s: postare apărută la sfârșitul unei zile în care Anastasia a stat cu bunicii, iar eu pentru prima dată nu m-am simțit vinovată pentru asta.