Frustarea apare atunci când
așteptările nu sunt atinse, când dorințele nu sunt îndeplinite. Într-un sens
pozitiv, frustrarea este o stare benefică pentru copil, întrucât îl învață
să-și controleze emoțiile.
Cu
toții suntem programați să căutăm plăcerea imediată. Acest lucru este valabil
mai ales pentru copiii noștri. Se simt frustrați când se confruntă cu
realitatea – de exemplu, când își dau seama că nu pot consuma dulciuri câte își
doresc sau că nu se pot juca zi și noapte, sau că nu pot sta toată noaptea pe
jocuri la calculator.
Copilul
simte furie sau tristețe când dorința nu-i este satisfăcută pe loc. Se lasă cu
țipete, plânsete, încercări de a lovi sau de a mușca. Iar uneori comportamentul
poate merge până la furia incontrolabilă de a se rostogoli pe podea. Trebuie
totuși luat în considerare faptul că fiecare copil este diferit și, prin
urmare, fiecare reacție va fi diferită în funcție de copil.
A
fi frustrat pentru că un alt copil se joacă cu jucăria sa favorită sau pentru
că mama îi cere să aibă răbdare până îi cumpără și lui jucăria, sau îi
interzice a mai mânca bomboane în exces sunt momenete în care copilul învață că
trebuie să aștepte, că trebuie să împartă jucării, că trebuie să respecte
reguli. Prin explicații și prin tonul calm al părintelui, copilul se va integra
și va înțelege ce înseamnă răbdarea, atenția, a te juca împreună cu aceeași
jucărie. Odată ce copiii au descoperit că nu sunt în pericol, împărțind și
fiind independenți, atunci se bucură. Face parte din socializare și din
construirea autonomiei.
Uneori,
frustrarea copilului este dificil de rezolvat, pentru că ne face să ne simțim
inconfortabil, pentru că ne simțim vinovați, și atunci ne grăbim să-l liniștim,
pentru a evita conflictele. Copilul nu va învăța să aștepte, nu va respecta
reguli și, pentru că ne-am străduit să-i satisfacem dorințele imediat, evitând
plânsetele și pornirile nervoase, ne alegem cu un ,,mic tiran”, care domină și
face scandal ori de câte ori are chef, pentru că știe că în acest mod i se va
da ceea ce vrea.
Prin
urmare, trebuie să avem vigilență pentru a menține decizia noastră și să fim
întotdeauna binevoitori. Nu spun că trebuie să lăsăm copilul să se tăvălească
prin magazin, dar cu explicații și un ton ferm al vocii, cu calm și răbdare, va
învăța să-și gestioneze emoțiile.
În
plus, furia și tristețea pe care le simte copilul chiar sunt reale. Nu trebuie
să le negăm, să țipăm la el să înceteze a plânge, că ne face de rușine. Nu. Putem
să-i spunem că are dreptul să plângă și să fie supărat pentru că este frustrat
și că noi îl înțelegem:
Nu poți scoate
jucăria din mâinile celuilalt copil pentru că și celălalt copil vrea să se
joace cu această jucărie. Vei avea această jucărie puțin mai târziu, când el va
termina și ți-o va împrumuta.
Nu te pot ține
în brațe pentru că am lucruri de făcut, dar te pot pune pe covorașul acela și
îți pot oferi acele jucării. Nu aș fi departe, nu ești singur.
Ai dreptul să
fii supărat și nefericit, dar nu să lovești sau să muști.
Este
important să-i oferi copilului mijloacele de a se exprima, de a-și pune
emoțiile în cuvinte, în timp ce-i oferi instrumentele pentru a-l ajuta să le
gestioneze și să le depășeașcă. Copilul are nevoie de sprijin, explicații,
pentru a înțelege și a învăța să-și gestioneze emoțiile.
Surse:
Cristina Ștefan – Fii părintele
pe care și-l dorește copilul tău!
No comments:
Post a Comment