Îți mărturisesc că dupa aproape
11 ani de profesorat, abia de vreo câțiva ani încoace am realizat și simțit că
asta îmi este menirea. Să ma străduiesc în fiecare zi să ajung la inimile
micuților din clase. Iar asta se poate realiza prin conectarea la ei și
printr-un artificiu:
modul în care îți predai materia.
Așadar
o să ne îndreptăm atenția spre piulițe și șuruburi, noțiunile elementare despre cum faci în realitate să
predai. Acest lucru s-a schimbat destul de radical de-a lungul anilor și ceea
ce consideri eu că este o lecție bună poate fi foarte diferit de părerea
majorității conducerilor sau a inspectorilor școlari. Anumite impulsuri
guvernamentale, care par întotdeauna bazate pe cercetări conduse de oameni care
habar n-au ce înseamnă practica în sala de clasă, sunt pur și simplu niște
prostii, iar tu ar trebui să te dezici de ele.
Câteva
dintre principiile orientative din spatele acestei metode de predare în zilele
noastre aprobate de stat – lecția ,,în patru părți”- reprezintă în
mod evident o grămadă de cârpeli pe care, dacă ai de gând să fii genul de
profesor cu clasa plină de elevi, așa cum ți-ai dorit, ar trebui să le ignori
ca o chestiune de principiu. Cu toate acestea, există și un mare avertisment.
De-a lungul ultimei decade, cariera de cadru didactic a devenit una în care,
uneori, singura calitate considerată demnă de urmat este conformitatea. S-ar
putea ca cei de la școala în care lucrezi să insiste pentru o asemenea paloare
a minții și să-și dorească o serie întreagă de roboți automați identici și
monotoni, care să predea lecții în același fel, numind această activitate
stupefiant de ternă drept ,,profesionalism”. Nu-i permite acestei versiuni palide de profesor să
fie aspectul care te privește din oglindă în fiecare dimineață. Sunt anumite
momente în care faci ceea ce ți se spune (probabil). Dar există mult mai multe
momente când ar trebui să ignori instrucțiunile celorlalți ca pe o rutină și să
te descoperi singur prin experimentare.
A
fi un profesor minumat înseamnă să-ți găsești propria cale de a face lucrurile.
Și nu descoperi lumi noi stând în siguranță la adăpost sau făcând asta după
litera unui manual plin de emfază, care vine împreună cu promisiunea că, dacă
îl urmezi îndeaproape, vei fi la fel de mediocru ca și persoana care l-a scris.
Copiii nici nu au nevoie, nici nu își doresc profesori ca niște roboți automați
identici. Ei voi, necesită și merită ca tu să fii splendid, dar nu vei putea
deveni splendid urmând aceste reguli.
Trebuie să găsești o altă
modalitate; o
modalitate diferită față de cum fac toți ceilalți. O modalitate diferită față
de cum procedez eu. Felul tău unic și special de a preda. Și acest fel trebuie
să încalce regulile, deoarece regulile sunt negociate în comitete fără inimi și
trecute printr-o serie de site foarte fin concepute, pentru a le face fără pic
de caracter și anoste, încât orice fraier poate stăpâni procesul predării –
învățării.
Ascultă-i
pe cei mai experimentați decât tine, dacă încearcă să te ajute, și ține cont de
cuvintele călăuzitoare ale bătrânilor înțelepți și dogiți. Dar să nu faci ce ți
se spune doar pentru că cineva într-un costum și într-o poziție de
superioritate temporară dorește să-și dovedească autoritatea asupra ta. Acceptă
sugestiile doar dacă au sens și doar dacă vezi că persoana care face sugestia
știe despre ce vorbește și e dispusă să te ajute.
Cred
că predarea este o formă de artă, de performanță. Este o formă de artă ce poate
sintetiza toate celelalte forme de artă. Trateaz-o ca pe ceva ce vei încerca să
stăpânești, dar despre care știi în tot acest timp că nu vei reuși. Trateaz-o
cu un simți investigativ al forțării posibilităților. Permite-ți să te exalți
când împingi hotarele formei. Încearcă să fii cel mai bun profesor pe care ți
l-ai putea închipui vreodată.
Astfel
îți vei deschide inima uriașă și vei putea modela mințile copiilor din fața ta!
No comments:
Post a Comment