Cum le vorbim micuților?!

Încă de la început, aș vrea să vă spun următorul lucru care sper că va aduce ușurare: încurajarea copiilor să vorbească nu înseamnă să trăncănim neîncetat ca să-i expunem la cât mai multe cuvinte posibil (unii experți consideră că numărul magic este de 30.000 până la vârsta de trei ani).

            Dacă primești acest sfat, nu-l urma, pentru că nici bebelușul tău nu-l va urma.

            Acum pe bune, îți poți închipui ceva mai sâcâitor decât o persoană care sporovăiește doar de dragul de a sporovăi? Chiar și bebelușii noștri iubitori, spectatori captivați cum sunt, se vor deconecta la un moment dat (asta pentru că nu ne pot spune: mami, oprește-teeeeeeee!!!!!).

            Pe de altă parte, este adevărat că încurajarea dezvoltării limbajului are legătură cu calitatea și cu cantitatea cuvintelor pe care le spunem. Veste bună este că și una, și alta vin în mod firesc atunci când ne percepem bebelușii ca pe niște persoane complete – comunicatori capabili, gata să fie informați despre evenimentele din viața lor și împărtășindu-ne, la rându-le, gândurile și trăirile lor.

            Înțelege acest adevăr simplu, interacționează firesc și avem primele lecții de vorbire asigurate. Iată câteva detalii pe care le-am găsit utile, din cartea lui Janet Lansbury (“Elevating child care: a guide to respectful parenting”):

            Comunicarea în ambele sensuri de la bun început. Din momentul în care se nasc, bebelușii noștri trebuie să știe nu doar că le spunem ce se întamplă (,,Acum am să te iau în brațe”), ci și că suntem atenți la semnalele lor non-verbale și că ascultăm sunetele pe care le scot și plânsetele. Dacă nu suntem siguri, așteptăm înainte de a reacționa. Întrebăm, îi dăm copilului timp să înțeleagă întrebarea noastră și ascultăm din nou. Facem toate eforturile să înțelegem ce ne comunică bebelușii noștri.

            Nu vom avea întotdeauna succes chiar de la început, dar ne vom descurca tot mai bine cu fiecare încercare. Între timp, copiii înțeleg mesajul nostru extrem de important: ,,Vrem să ne spuneți ce nevoie aveți și ce simțiți. Credem că sunteți capabili să comunicați cu noi, iar noi vom face tot ce ne stă în putință să vă înțelegem”.

            Acest lucru este esențial. Doar noi putem să deschidem această poartă și să primim cu brațele deschise comunicarea bebelușului nostru.

            Folosește-ți vocea normală și vorbește la persoana întâi. Multe dintre noi cred în folosirea ,, limbii mămicilor”, așa că-mi dau seama că este o chestiune controversată, dar iată ce am constatat: dacă le vorbim bebelușilor noștri cu vocea noastră obișnuită, autentică (dar un pic mai lent), acest lucru ne amintește că vorbim cu o persoană în toată puterea cuvântului. Este mai ușor și mai puțin probabil să dea dureri de cap. Le oferim bebelușilor un model de ton și de vorbire naturală pe care vrem să le adopte. Cu cât aud mai mult limba vorbită în mod adecvat, cu atât mai curând o vor învăța și vor încerca s-o vorbească.

            Copiii simt de la o poștă lipsa de autenticitate. Dintre copiii pe care-i cunosc, cei neobișnuiți să li se vorbească în limba mămicilor simt că nu sunt respectați și că li se vorbește de sus atunci când adulții li se adresează altfel.

            Folosirea persoanei întâi în loc să spunem ,,Mami o iubește pe Anastasia” pare un detaliu minor, dar este încă un mod de a ne aminti să vorbim cu bebelușul nostru ca de la persoană la persoană. De ce să vorbim altfel cu un bebeluș sau copil mic care este absorbit de procesul de învățare a limbii noastre decât cu un copil mai mare sau cu un adult? Din punctul meu de vedere n-are niciun sens.

            Nu te îndoi nicio clipă că bebelușii știu cine sunt mami, tati și Anastasia. Nu au nevoie să li se amintească neîncetat. De asemenea, copiii înțeleg și folosesc pronumele mai devreme atunci când li se oferă modele în acest sens.

            Vorbește-i bebelușului despre lucruri adevărate, semnificative. Cu alte cuvinte, în loc să-l înveți cuvinte, folosește-le. Să ții în mână o minge, să i-o arăți și să spui ,,minge” este mult mai puțin eficient decât să comentezi în context pe marginea unei întâmplări relevante: ,,Te-ai dus tocmai până la mingea roșie și ai atins-o, apoi ea s-a rostogolit mai departe”.

            Ca noi toți, și bebelușii învață cel mai bine atunci când le pasă, iar în exemplu de mai sus bebelușului probabil că i-ar păsa de legătura lui cu cuvintele ,,dus”, ,,mingea roșie”, ,,atins”, ,,rostogolit”, și ,,departe”. Iată deja șase cuvinte, dar cine stă să le numere (în afară de experți...?!).

            Citește-i cărți și spune-i povești într-un mod receptiv. Să citim cărți în mod receptiv înseamnă să renunțăm la orice plan șă să urmărim interesul copilului. Lasă bebelușul sau copilul mic să rămână la aceeași pagină chiar și cinci minute dacă așa vrea și vorbește-i despre tot ce vedeți acolo. Lasă-l să sară pagini, să se uite la carte cu susul în jos și să nu termine povestea (sau să nu se uite deloc la carte) dacă așa preferă. Încurajăm dragostea pentru cărți atunci când avem încredere în interesul copilului nostru și când îi permitem să dirijeze chiar el activitatea de citit.

Dacă ești genul creativ, spune-i povești.

            Ia-o mai încet. Tot timpul mi se întamplă să uit asta. Când avem copii mici, ar trebui să ne punem prin toata casa afișe cu ,,Ia-o mai încet”.  Sunt atâtea motive întemeiate să încetinim ritmul când suntem în preajma copiilor, mai ales când vine vorba de limbaj. Când încetinim ritmul, copiii pot să asculte și să înțeleagă.

            Relaxează-te și ai răbdare. Grijile părinților sunt de obicei simțite de copiii mici și să nu creeeze climatul ideal pentru a face pași importanți în sensul dezvoltării. E nevoie de curaj ca să vorbești. Relaxează-te, ai răbdare și ai încredere în ritmul natural al copilului tău.

            Gânguritul este o formă de vorbire. Bebelușii sau copiii mici, atunci când par să vorbească pe limba lor, de obicei spun cuvinte, așa că dacă-i ignorăm sau gângurim la rândul nostru nu le arătăm respect și nici nu-i încurajăm, cum am face dacă le-am spune: ,,Îmi spui ceva. Îmi spui că tocmai a trecut un câine pe aici?” Sau: ,,Azi ai multe de spus”.

            Când ascultăm și respectăm aceste încercări timpurii de a comunica, copiii se simt încurajați să continue să vorbească. Ei vor simți că urechile noastre primesc cu bucurie chiar și gândurile, emoțiile și ideile lor cele mai nedeslușite. Și avem cele mai mari șanse să devenim și să rămânem confidenții lor preferați mulți ani din acel moment înainte.