Vorbim despre un
fenomen endemic în cultura noastră de astăzi: copii capabili dar, nemotivați, inteligenți, dar cu
rezultate slabe, deștepți, dar plictisiți. Educația a devenit o ocupație mult
mai stresantă decât era în urmă cu una sau două generații. Așa cum adeveresc mulți
dintre profesorii de astăzi, procesul de învățare pare să devină tot mai
dificil, iar elevii tot mai puțin respectuoși și receptivi. Clasele devin tot
mai greu de îndrumat și performanțele academice sunt tot mai scăzute.
Abilitățile de citire ale elevilor par să fi scăzut, în ciuda accentului mărit
pus pe deprinderile literare în ultimii ani în multe școli. Și totuși
profesorii nu au fost niciodată mai bine pregătiți decât astăzi și tehnologia
niciodată mai sofisticată.
Ce s-a schimbat?
Ne întoarcem încă o dată la influența esențială a atașamentului. Modificările
tiparelor de atașament ale copiilor noștri au avut profunde implicații negative
asupra educației. Mulți părinți și profesori cred în continuare că ar trebui să
putem pune împreună elevii capabili cu profesorii buni și să ajungem la
rezultatele dorite. Niciodată n-a funcționat așa, dar atâta timp cât învățarea
avea loc, am putut rămâne naivi. Până relativ recent profesorii au putut
beneficia de efectele puternicei orientări spre adulți generate de cultură și
societate. Acele vremuri s-au dus însă. Problema în fața căreia suntem puși
acum cu privire la educația copiilor noștri nu este ceva ce se poate repara cu
bani, regla cu ajutorul programei școlare sau remedia prin tehnologia
informației. Este mai mare decât toate aceste lucruri, și totuși mai simplă.
Cunoașterea,
spunea Goethe, nu poate fi introdusă în minte precum monedele într-un sac.
Capacitatea fiecărui elev de a se lăsa învățat este rezultatul mai multor
factori: dorința de a
învăța și de a înțelege, interesul pentru necunoscut, acordul de a-și asuma
oarecare riscuri și deschiderea înspre a fi influențat și corectat. Este
necesară de asemnea o conexiune cu profesorul, concentrare, dorința de a cere
ajutor, aspirația de a se ridica la nivelul așteptărilor și de a se autoîmplini
și, nu în ultimul rând, înclinația pentru muncă. Toți acești factori sunt fie
înrădăcinați în atașament, fie afectați de acesta.
La o examinare
atentă se găsesc patru calități esențiale care contribuie în determinarea
capacității unui copil de a fi învățat: curiozitatea naturală, mintea integrativă,
abilitatea de a învăța din greșeli și relația cu profesorul. Un atașament sănătos
potențează fiecare dintre acești factori; orientarea către egali le subminează pe toate.
Un copil trebuie
să fie atașat suficient cât să-i pese de ceea ce gândesc adulții (părinții și
profesorii săi), să-i pese de așteptările lor, să-și dorească să nu-i supere
sau să-i îndepărteze. Un elev trebuie să fie implicat emoțional în învățare, să
fie interesat de posibilitatea de a descoperi ceva nou. Invulnerabilitatea și
nepăsarea paralizează învățarea și distrug capacitatea de a fi învățat.
Pedagogia și
programele noastre școalre iau drept garantate abilitățile integrative ale
copiilor. Când noi, ca educatori, nu înregistrăm ceea ce lipsește, nu ne dăm
seama cu ce ne confruntăm atunci când încercăm să temperăm gândirea sau
comportamentul copiilor. Încercăm să-i determinăm să facă un lucru pe care
mințile lor sunt incapabile să-l facă și, dacă nu reușim, îi pedepsim pe ei
pentru eșec.
Când copiii se
atașează de profesor, acesta capătă puterea de a scrie scenariul
comportamentului copilului, de a-i solicita bunele intenții. Când atașamentele
sunt pervertite, profesorii devin ineficienți, indiferent de cât de bine sunt
pregătiți ori dedicați. Copiii învață cel mai bine atunci când își plac
profesorul și cred că sunt plăcuți de acesta. Drumul spre mintea copiilor a
trecut mereu prin inima lor.
Profesorii din
sistemele autoritare nu și-au dat seama că învățarea este facilitată de
conectare, nu de constrângere. Un mit educațional periculos este acela că
elevii învață mai bine de la colegii lor. Da, așa este, parțial, pentru că
egalii sunt mai ușor de imitat decât adulții. Însă ceea ce învață copiii de la
prietenii lor este cum să vorbească asemenea lor, să se îmbrace ca ei, să
meargă ca ei, să se comporte și să arate ca prietenii lor. Pe scurt, ceea ce
învață este cum să se conformeze și să imite.
Învățarea de la
egali îi face pe elevi mai independenți de profesori, fără îndoială spre
ușurarea multor educatori suprasolicitați. Din păcate în acest caz dezvoltarea
elevilor nu face niciun progres. Sensul de bază al cuvântului pedagog este
,,conducător” - unul care conduce copii, mai precis.
Profesorii pot conduce doar dacă elevii îi urmează, iar elevii îi vor urma doar
pe cei de care sunt atașați. Aparent, din ce în ce mai mulți profesori urmează
indicațiile elevilor lor, punându-i astfel pe aceștia la conducere și
compromițând însuși spiritul pedagogiei.
Orientarea spre
egali face sarcina și așa dificilă a educației tinerilor mult mai grea,
luându-și birul de la profesori în ceea ce privește moralul, nivelul de stres
și chiar sănătatea fizică. Orientarea spre egali îi face pe elevi rezistenți
față de planurile profesorilor lor și implicați într-o campanie continuă de a
învăța doar de formă. Rezistența cronică din partea elevilor este reteța sigură
pentru epuizare. Predarea mai intensă nu este soluția. Înțelegerea modului de
funcționare a relațiilor de atașament este singurul mod în care învățarea poate
fi mai ușoară. Ceea ce-l face pe profesor să se simtă împlinit este deschiderea
minții elevului său. Și pentru a deschide mințile elevilor, trebui întâi să le
cucerim inimile.
În această epocă
a specializării și a experților, putem crede că predarea este datoria exclusivă
a profesorilor. Și totuși, dacă am recunoaște rolul atașamentului în
facilitarea învățării și prevenirea orientării spre egali, am vedea că educarea
tinerilor este o responsabilitate socială împărtășită în mod egal de către
părinți, profesori și toți ceilalți adulți care vin în contact cu copiii și, de
asemenea, de toți cei care modelează natura societății și culturii în care
copiii se dezvoltă și învață despre viață.
Bibliografie:
Hold on to your kids – Dr. Gordon Neufeld & Gabor Mate
Creierul copilului tău – Dr.
Daniel J. Siegel & Dr. Tina Payne Bryson
P.S: Cum să avem un atașament sănătos cu ai noștrii
copii/elevi, puteți regăsi în articolul https://carmenvinter.blogspot.com/2021/11/care-i-faza-cu-parentingul.html
No comments:
Post a Comment