Părinți echilibrați → Copii echilibrați

Britanicii au zicala ,,Happy wife, happy life”.

La noi, se folosește destul de des ( în special, după ce se naște copilul), zicala ,, mamă fericită/liniștită, copil fericit/liniștit”.

Cred că ambele zicale ar trebui adaptate puțin: ,,happy parents, happy life”. Ambii părinți au un rol esențial în creșterea și dezvoltarea psihică și emoțională a copilului. Consider că daca părinții sunt echilibrați și împăcați cu ei înșiși, la rândul lor pot oferi echilibru și mediu armonios.

Conceptul acesta l-am găsit și în cartea psihologului Gaspar Gyorgy ,,Copilul invizibil”. Acesta afirmă că parentingul nu este despre a-i salva pe copii pentru că ei nu au nevoie de asta. Parentingul este despre a ne salva, vindeca și elibera pe noi, ca părinți sau îngrijitori, de suferința psihologică și emoțională dobândită de-a lungul anilor.

Parentingul este și despre creșterea noastră, a adulților, pentru a le putea oferi copiilor un mediu fertil de înflorire.

Ca să ne transformăm în părintele potrivit pentru copilul nostru, avem nevoie de un inventar personal, care ne va ajuta în a pune cap la cap povestea vieții noastre, cum a fost familia în care ne-am născut, ce necazuri am îndurat și ce am învățat din acestea, ce nevoi ne-au fost ignorate și cum le satisfacem în prezent, ce am dobândit din punct de vedere emoțional pe parcursul călătoriei relaționale de până acum și de ce anume credem că mai avem nevoie pentru a ne permite să iubim și să ne iubim.

Rănile noastre din copilărie, ignorate și negate, pot genera răni în viața copiilor noștri. Însă, psihologul Gaspar Gyorgy ne propune o călătorie relațională menită să repare trecutul și să fructifice prezentul.

Călătoria începe cu ceea ce el numeste ,,dansul legăturii părinte – copil”, un dans ce se întinde pe parcursul primilor 2 ani de viață. În acestă perioadă nevoile esențiale ale copilului sunt disponibilitatea emoțională și căldura relațională.

Atașamentul este prima formă de comunicare, existentă încă din perioada în care bebelușul se manifestă doar prin sunete și gesturi, și rămâne pentru întreaga viață cea mai expresivă manieră de traducere a emoțiilor și trăirilor noastre.

Învățăturile pe care copilul le poate deprinde se referă în mod direct la nevoile fiziologice (alăptare, igienă, adăpost), la cele emoționale și de siguranță (alinarea durerii, liniștirea fricilor) și, mai ales, la cele ce reprezintă cheia parentingului conștient (conectare, prin care copilul este protejat necondiționat de părinte, iar cel mai potrivit mesaj de a-i comunica faptul că e acceptat constă în prezența conștientă a părintelui).

Apoi urmează perioada de flexibilizare a legăturii sau mai bine zis felul în care siguranța emoțională stârnește curiozitatea față de viață. Aceasta are loc în primii 3 ani, când nevoile esențiale ale copilului sunt reprezentate de posibilitatea de exploatare, posibilitatea de revenire și posibilitatea de împărtășire.

Aici relația părinte – copil se confruntă pentru prima dată cu nevoia de distanțare, deoarce apare intenția copilului de a funcționa din ce în ce mai autonom, păstrând în suflet credința că oricând are libertatea de a se reîntoarce la părintele său.

Cel de-al treilea popas este definit de formarea identității personale, ce are loc în primii 4 ani, iar nevoile esențiale ale copilului sunt oglindirea, aprecierea și siguranța relațională.

Această perioadă este definită de nevoia copilului de a fi oglindit. El are nevoie să descopere cine este și cine nu este, cât de asemănător și cât de diferit este de părinții săi. Părintele prezent va putea să observe și să valideze experimentele cu care cel mic se identifică. Dacă părintele eșuează în mod repetat cu această sarcină, atunci copilul fie va dezvolta un tipar definit de rigiditate, prin care își impune identitatea, fie va renunța la aceasta, alegând un sine diferit.

Dupa ce formarea identității personale s-a produs, urmeaza următoarea etapă, și anume, descoperirea competențelor personale. Aceasta are loc în primii 6 ani, iar printre nevoile esențiale ale copilului se numără primirea de feedback pozitiv, aprecierile verbale și încurjările. În minte copilului, perioada poate fi reprezentată de  sintagma ,,Eu pot face asta!”. Dacă nu este satisfăcută nevoia de apreciere, mintea copilului produce unul dintre cele mai nocive gânduri: ,,Nu sunt suficient de bun”, ceea ce poate deschide calea fie spre o personalitate competitivă (,,Niciodată nu fac suficient”), fie spre una pasivă sau manipulatoare (,,De ce să mai încerc, dacă oricum nu iese bine?!”).

Cea de a cincea stație a călătoriei relaționale este cea a importanței legăturii cu ceilalți și are loc în primii 12 ani. Ca nevoi esențiale apar acum apartența, stabilirea relațiilor de prietenie și cultivarea relațiilor de exersare.

Copilul ajunge în perioada de exersare a abilităților relaționale și de cultivarea grijii față de semeni. Acesta are nevoie de spațiu și timp pentru a primi și integra o serie de noi informații de la cei de aceeași vârstă cu el. Este momentul în care copilul își asumă primele riscuri relaționale, își declară devotamentul față de prieteni, cu posibilitatea de a fi respins și cu toate efectele pe care aceste declarații le implică.

Ultima etapă a acestei călătorii privește intimitatea emoțională, primii pași spre relațiile romantice. Ea se petrece în primii 24 de ani, iar ca nevoie esențiale adăugăm căutarea noului, explorarea sexuală, cultivarea initmității emoționale precum și integritatea personală.

Acum, copilul devenit adolescent are nevoie să știe că părintele este îngăduitor față de aspectele sexualității recent descoperite și că intimitatea sa va fi respectată. Iar mesajele cheie care trebui să vină în continuare din partea părintelui ar fi de dorit să sune astfel: ,,Aici sunt, dacă ai nevoie de mine. Am încredere în tine că vei face alegerile potrivite.” Dacă părintele eșuează în a-i oferi adolescentului susținerea psihologică necesară, acesta poate ajunge la două extreme: fie devine extrem de rebel, din cauza fricii de control parental, fie se retrage într-o carapace, de teamă să-și exprime unicitatea.

Dacă noi ca părinți ne cunoaștem cu adevărat, suntem echilibrați, ne îngrijim de noi, ne acceptăm și ne iubim așa cum suntem, vom putea să crea mediul cel mai potrivit astfel încât copiii noștri să se poată dezvolta armonios fizic, psihic și emoțional.