Dă-mi și mie, te rog!

 

        Este repetat pe toate terenurile de joacă și impus în parc, la petreceri și la întâlnirile de joacă. Este un cuvânt care a devenit mantra socială a părinților și a copiilor mici de pretutindeni: Împarte!

          Toți ne dorim cu disperare să avem copii care să împarte. Împărțitul este vital. Viitorul lumii depinde de spiritul de generozitate al copiilor noștri. Ne temem că, dacă nu le amintim să împartă, copii noștri ar putea deveni niște egoiști și zgârciți. Sau poate că noi vom fi judecați ca fiind părinți indulgenți, nechibzuiți și prost crescuți.

          Adevărul despre copiii mici este că ei încă nu înteleg noțiunea de a împărți, iar preocupările noastre de părinți transformă ,,a împărți”  într-un cuvânt-problemă. Avem tendința de a-l folosi nepotrivit. Spunem ,,Împarte”, dar de fapt vrem să spunem ,,Dă-i ce ai tu altui copil”.

          De ce ar vrea un copil să împartă jucăria lui când asta ar însemna să renunțe la ea în favoare altcuiva?

          Copiii mici vor ceea ce văd. ,,Al meu” poate însemna fie ,,îl văd”, fie ,,îl vreau”, fie ,,îl folosesc”. Ideea de posesie – că mama și tata a cumpărat un obiect de la magazin și că acum este al lui – nu este înțeleasă pe deplin de un copil mic.

          Datul și luatul jucăriilor încep deseori ca un gest social, o încercare timpurie a bebelușului de a iniția o interacțiune cu un alt bebeluș. Copiii pot părea că se luptă pentru o jucărie, însă, cu un pic de răbdare și observație obiectivă, ne dăm seama de obicei că este vorba despre foarte puțin stres, dar foarte multă curiozitate.

          În Lumea Copiilor nu există agresori sau victime, ci numai copii care învață experimentând comportamente sociale. Atunci când au ocazii în care să socializeze neîntrerupt, bebelușii și copiii mici vor încerca diferite variante. Să renunțe și să-l lase pe celălalt copil să ia jucăria? Ce se întâmplă dacă o ține strâns? Dacă împart sau oferă ceva altui copil, cum reacționează acel copil?

          Dupa cum ne amintea Magda Gerber în cartea ,,Your Self-Confident Baby”: ,,Lecțiile învățate pe cont propriu, fie despre a împărți, fie despre voința de a nu renunța, ne rămân în minte mai multă vreme.”

          Copiii demonstrează de mult ori că, de fapt, ceea ce-i interesează este interacțiunea cu alt copil, nu jucăria în sine. Acest lucru este evident atunci când există la îndemână mai multe exemplare din același obiect, și totuși copiii sunt interesați doar de cel pe care și-l dorește și celălalt. Curând după ce conflictul s-a încheiat, jucăria este de obicei abandonată, nu o mai vrea nimeni. Este mai bine să lăsăm copiii să rezolve aceste situații, atâta timp cât adulții se asigură că nu se lovesc sau se rănesc cumva.

          Deci cum îl învățăm pe copil să împartă cu ceilalți? Ne învață Janet Lansbury, în ,,Cum să educăm copiii mici cu respect și blândețe”:

1.     Să oferim modele de generozitate. De exemplu, spunându-i unui copil: ,,Întinzi mâna spre biscuiții mei. Poftim, am să-i împart cu tine.”. Sau: ,,Hai să împărțim această umbrelă.”

2.     Când copilul nostru dovedește generozitate, o validăm. ,,A fost frumos din partea ta să împarți cuburile acelea cu Ana.”

3.     Mai presus de toate, trebuie să avem răbdare și încredere în copilul nostru că va învăța să împartă, cu timpul.

Niciun părinte nu se simte confortabil când copilul său ia de la altul, nu renunță la jucării pe care vrea să le folosească și altul sau pare necăjit pentru că alt copil nu vrea să împartă cu el. Dar aceste situații par de obicei mult mai grave din punctul nostru de vedere decât din punctul de vedere al copilului nostru.

Când intervenim inutil într-un context insistând ca un copil să împartă, îl privăm de o experiență de învățare socială. Când insistăm să împartă înainte ca el să înțeleagă cu adevărat ce înseamnă asta, riscăm să transformăm ,,a împărți”  într-un cuvânt detestat.

          Un copil împarte atunci când începe să simtă empatie față de ceilalți, empatie pentru care a primit un model prin răbdare și încrederea părintelui în el.