Când ,,NU" apare în viața noastră

 

Copiii și adolescenții au momentele lor când răspund invariabil cu ,,NU” sau ,,NU VREAU”. Sunt acele momente și situații când fac opusul a ceea ce noi ne așteptăm să facă. Este clipa când copilul se împrietenește atât de mult cu ,,NU”, încât orice i-am spune el manifestă invariabil opoziția.

În perioada 2 ani – 7 ani, copilul manifestă criza de opoziție: ba nu!, eu singur!, eu fac!, nu vreau!.

Des întâlnite sunt și alte manifestări, de tipul: bătutul din picior, tăvălitul pe jos, crizele dramatice de agitație, agresivitate ( mușcături, palme pe care le dă părintelui).

            Printr-un astfel de comprtament, copilul încearcă să-și impună voința, să se facă remarcat, și sunt dovezi ale personalității lui în formare. Își dorește să experimenteze singur, să nu fie constrâns de reguli acum, că a devenit capabil să meargă singur, să vorbească, să mânânce singur.

            Atitudini și manifestări de acest gen domină adesea relațiile copilului cu părinții. Și atunci ne enervăm. Simțim cum crește furia în noi și să ne stăpânim cu greu sau deloc tonul vocii, expresia facială, cuvintele.

            Copilul nu face asta pentru că vrea să ne supere sau enerveze. Nu o face pentru că nu ne iubește. El răspunde cu NU pentru a marca momentul afirmării sale în lumea reală. De cele mai multe ori, nu este un refuz real, ci mai degrabă un mod de a demonstra că și el are un cuvânt de spus. Este un moment foarte important pentru copil. El își demonstrează autonomia. Vrea ca părerea lui să fie auzită. Dorește să aibă autoritate și control asupra comportamentului său. Răspunde contrar așteptărilor pentru că vrea să simtă că și el contează, că nu este doar cel mai mic membru al familiei și că are și el un cuvânt de spus. Se împotrivește nevoii de control a părintelui.

            Un copil între 1 și 3 ani, în procesul de dobândire a limbajului, înțelege și stăpânește negația destul de repede. Cu toate acestea, am observat cu toții scene de acest tip: spunem unui copil, nu pune asta în gură, și îl vedem făcând exact opusul. Înțelege ,,nu”, ne ascultă, ne privește cu un zâmbet mare, este plin de bunăvoință și totuși face contrariul.

            A te opune nu este un capriciu. Din contră. Este un proces fundamental prin care copilul își consolideză propria personalitate. Nu înseamnă că avem un copil obraznic sau greu de stăpânit, sau încăpățânat. Renunțarea la ,,NU” reprezintă anularea persoanei copilului, anularea opiniei acestuia și determinarea supunerii necondiționate. Or, copilul nostru este o persoană adultă în devenire, nu dorește să fie cu capul plecat, fără a avea o opinie. De cele mai multe ori, copilul spune NU pentru a face DA, opoziția fiind doar un semn al faptului că refuză să i se spună la fiecare pas ce are de făcut.

            Răspunsul prin negație are conotații variate, în funcție de vârsta copilului. Pornind de la înțelegerea că în prima parte a vieții creierul copilului este în formare și nu cunoaște negația, atunci el va face exact ceea ce îi spui că nu are voie.

            De fapt, ceea ce uităm adesea să precizăm este că el, pentru a înțelege negația, trebuie să meargă pe un drum mult mai lung și prea complicat pentru a fi analizat de creierul său. Cu toate acestea, creierul copilului este în plină dezvoltare și abia de-a lungul anilor și odată cu maturizarea acestuia, copilul va putea să raționeze. Înainte de aproximativ 7-8 ani, este iluzoriu să crezi că un copil va acționa într-o manieră atentă. Lumea copilului nu este aceeași cu lumea adultului. Copilul nu înțelege întotdeauna realitatea adultului. Nu discerne pericolele, nu are capacitatea de a-și organiza timpul, de a se încadra într-o rutină.

            Când îl atenționezi Nu pune mâna că arde!, el dorește să experimenteze. Tot va pune mâna, să se convingă. Când îi spui Nu traversa strada în fugă, el poate traversa perfect drumul fără să se uite, deoarece vrea să-și prindă mingea sau fluturele...chiar dacă știe și înțelege regula. Copilul nu conectează imediat negația. Creierul gândește în imagini și NU nu are imagine.

            Copiii mici sunt extrem de egocentrici. Nevoile lor au prioritate peste orice altceva. Dacă vor să continue să se joace, toți cei din jur ar trebui să aibă aceeași nevoie. NU este refuzul ferm de a părăsi joaca. Ei își doresc să fie lăsați în continuare să stea în parcul de joacă, întrucât creierul lor nu discerne noțiunea de program, de gestionare a timpului, de coordonare a activițăților peste zi. Pe măsură ce crește, creierul copilului acumulează discernământ și formează acele perspective personale de a profita de situații și împrejurări, iar atunci negația vine din cunoștință de cauză, la care se adaugă argumente. Este acel moment al afirmării, al dorinței de a se impune, de a-și exprima opinia și de a se face înțeles.

            Ce putem face ca părinți când ne lovim de acest NU al copilului?

            În primul rând, este de preferat să rămânem calmi, răbdători și cu înțelepciune să gestionăm situația pentru a determina schimbarea comportamentului copilului de la oponență la a fi de acrod. Nu insistăm făcând o dramă din ceea ce trezește în noi acest refuz: Eu fac atâtea pentru tine, și când te rog, ceva tu mă refuzi?”

            Pentru a determina copilul să colaboreze și să nu ne ma lovim de acest NU, am putea face următorii pași:

-         Să avertizăm copilul în avans, când situația o permite; În cinci minute va fi timpul să-ți lași jucăriile și să vii să te speli pe mâni. Astfel copilul va fi mai puțin frustrat, căci nu va trebui să-și părăsească jocul imediat când îi impunem

-         Să-i dam copilului o alegere falsă; Vrei să te îmbraci cu geaca roz sau cu cea galbenă?. Țintim comportamentul pe care îl dorim și oferim două alternative care vor promova colaborarea copilului. Copilul simte o anumită autonomie; aceasta satisface nevoia sa de afirmare.

-         Să utilizăm strategia ,,Când...”; Când termini de mâncat, te poți uita la televizor. Din nou, îi acordăm o anumită autonomie copilului. El rămâne cu alegerea de a decide când să realizeze cererea. Îi trimitem, de asemenea, mesajul că după ce își va îndeplini rapid sarcina va putea face o activitate mult mai plăcută.

-         Să oferim încurajări. Să încurajăm copilul de fiecare dată când face ceva bun sau ceea ce i-am cerut fără să răspundă NU. Astfel, va tinde să obțină atenția pozitivă în detrimentul atenției negative acordate anumitor comportamente mai neplăcute.

-         Să nu ne descurajăm. Această fază NU este adesea trecătoare. Cu răbdare și interacțiune pozitivă cu copiii, aceștia sunt învățați că strategia NU poate să nu câștige.