Felul în care
profesorii și părinții vorbesc cu copilul influențează stima de sine a
copilului. Prețuirea și încrederea în propria-i persoană transpar din modul în
care adulții i se adresează. El are percepția imaginii de sine prin modul în
care cei din jurul său i se adresează. Bagajul emoțional al copilului este în
formare. Iar adulții cu care comunică frecvent vin să modeleze acest bagaj
emoțional prin afirmațiile pe care le fac cu privire la comportamentul
copilului.
Dacă vrem să oferim lumii tineri care se respectă și se plac pe ei înșiși, ar trebui
să-i tratăm și noi cu respect și prețuire. Dacă ne dorim ca ei să devină
persoane amabile și cu demnitate, atunci și noi trebuie să-i tratăm la fel.
Parcă
așteptările noastre de la copil sunt prea mari și nerealiste. Ne așteptăm ca
micul omuleț să aibă inițiativă, autonomie, putere de decizie, responsabilitate
și leadership și în plus să fie un model de cumințenie, adică unde îl pui acolo
să stea și să nu iasă din cuvântul nostru.
Pe deasupra, să
nu strice, să nu deranjeze...Dar oare despre ce vorbim? Un bibelou? Un tablou?
Aaa....da, vorbeam despre un copil, o persoană în devenire, cu personalitate,
abilități, energie creativă, inteligență emoțională, un amalgam de însușiri
încununate de curiozitate și dorința de a descoperi lumea.
Ne preocupăm
enorm să creștem un adult care să știe a interacționa frumos, să se înțeleagă
cu ceilalți, când, de fapt, direcția ar trebui să fie înspre creșterea
încrederii în forțele proprii, în
cultivarea unei atitudini de acceptare și iubire de el însuși și față de viața
sa. Îl putem ajuta discutând cu calm și blândețe cu el, chiar și atunci când îi
facem o mustrare, să o facem cât mai calm cu putință. Copilul va înțelege că a
greșit și va încerca să nu mai repete greșeala. Să-i arătăm empatie și să nu ne
aprindem ușor atunci când copilul ne povestește despre o pățanie. Să-l lăsăm să
se deschidă și să-i apreciem sinceritatea. Să nu începem să-l criticăm sau să-l
etichetăm în vreun fel în care să-i scadă stima de sine și să-l determine să se
închidă în el: leneș,
nepriceput, neîndemânatic, prost, tâmpit etc.
Să încercăm să-i
înțelegem emoțiile și sentimentele lui: Înțeleg că ești furios acum, poate că ar trebui să
iei o pauză și să te calmezi. Apoi îți vei relua temele pe un ton mai liniștit.
Atunci când copilul încearcă să ne
comunice ceva, să nu-l întrerupem și să nu ne întoarcem privirea de la el. Este
important pentru el să știe că-l ascultăm. Contactul vizual este esential,
satisfăcându-i copilului nevoie de conectare.
Să ajutăm copilul să exprime în
cuvinte ceea ce simte, întrebându-l cum se simte și să aducem în evidență
trăirea lui, emoțiile pe care le-a experimentat. Numai în acest mod vom
înțelege cum se simte experiența respectivă prin sensibilitatea emoțională a
copilului.
Elizabeth Hartley-Brewer afirmă că
există trei modalităti prin care noi, ca părinți, putem atinge corzile
emoționale ale copilului în sensul dirijării comportamentului acestuia într-o
direcție constructivă:
1. Să
identificăm sentimentele copilului: Pari tare dezamăgit. Te
înțeleg. Prietena ta nu ar fi trebuit să reacționeze așa.
2. Să
recunoaștem sentimentul copilului printr-un sunet sau cuvânt care să ateste
atenția activă și acceptarea: Aha, Ohoo, Îhm, Așa e.
3. Să-i acceptăm
sentimentele chiar și atunci când nu ești de acord cu comportamentul său
nepotrivit: Vei fi
la fel de furioasă și data viitoare când vei primi o notă mică pe nedrept, deci
nu este cazul să țipi și să trântești obiectele acum. Înțelege că, fiind perseverentă,
vei ajunge să te impui ca prestanță și nu vei mai fi analizată prin prisma
notelor, pentru că vei răspunde și vei fi activă la ore.
Să nu uitam,
copilul nostru este un întreg compus din emoții, trăiri, sentimente și
tensiuni. Dacă știm care sunt butoanele pe care să apăsăm, vom putea deschide
cutia magică a sensibilității sufletului copilului nostru.
Surse:
Elizabeth Hartley-Brewer – Cum să crești
un copil fericit
Georgeta
Pânișoară – Psihologia copilului modern
No comments:
Post a Comment